miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Șeful postului de poliție din Morunglav, rănit într-un accident, a murit în această dimineață

Doliu printre polițiștii olteni. Fanel Nitu, 49 de ani, sef de post în Morunglav, a fost ranit intr-un accident produs in prima zi a noului an, la Soparlita, Olt, și a murit in aceasta dimineata la Spitalul Slatina.

Accidentul s-a petrecut vineri, pe DN 64, pe raza comunei Soparlita. Doi politisti au fost raniti, dupa ce autospeciala a intrat in coliziune fata-spate cu o ambulanta care a franat brusc. Ambele masini erau in misiune comuna, conform ziare.com. Ambulanta transporta un pacient al carui comportament era deviant. Politistii Sectiei Rurarele Bobicesti cerusera interventia medicilor.

,,Persoana violenta a fost transportata cu ambulanta, iar echipajul de politie insotea transportul, conform protocolului, avand semnalele luminoase in functiune. Intrucat pacientul ar fi devenit violent, conducatorul ambulantei a franat brusc, moment in care echipajul politiei a intrat in coliziune fata spate cu acesta. Evenimentul s-a petrecut pe fondul unui carosabil usor umed”, potrivit IPJ Olt.

Cinci persoane au fost implicate in eveniment, doi politisti de la Sectia de Politie Rurala Bobicesti, o asistenta medicala, un ambulantier si un pacient.

Policlinica Buna Vestire Craiova

,,Echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Olt au intervenit la fata locului, au asistat medical victimele si le-au transportat la spital, constiente. Din pacate, cei doi colegi prezinta fracturi la membrele inferioare”, mai spun politistii.

,,Cu multă durere în suflete, anunțăm decesul colegului nostru, Fănel Nițu, polițist în cadrul IPJ Olt, în vârstă de 50 de ani. Ca urmare a rănilor grave suferite în accidentul de ieri, după două intervenții chirurgicale, inima i-a cedat în cursul acestei dimineți, în jurul orei 11:00. „Autospeciala” de poliție nu are niciun element de protecție suplimentar pentru condițiile extreme în care suntem nevoiți să o folosim. Iar accidentul de ieri este încă o dovadă că riscul de a ne pierde viața este la tot pasul. Să îl ierte Dumnezeu și să îl odihnească. Transmitem sincere condoleanțe familiei.”, a scris Sindicatul Europol pe Facebook.

Politica