Doliu pentru lumea presei: Jurnalistul și autorul romanului „Xanax“ a murit!

Grosu Claudia
2 Min Read

Jurnalistul și autorul celebrului roman „Xanax“, Liviu Iancu, a murit, astăzi, în urma unui infarct.

Liviu Iancu (45 de ani), jurnalist economic, a lucrat la agenţia de presă Mediafax şi la revista „Business Magazin“, iar în prezent semna pe site-ul Profit.ro. În calitate de reporter care a însoţit numeroase delegaţii oficiale, a acumulat experienţe memorabile pe care le-a consemnat în romanul „Xanax“, apărut în luna februarie 2019 la Editura Trei. ,,Din păcate, sunt nevoit să anunț o știre foarte tristă! „Războiul” dintre bracii germani și insulari va lua o pauză pe termen nelimitat, pentru că unul dintre cei mai simpatici și vehemenți susținători ai insularilor ne-a părăsit astăzi. RIP Liviu Iancu!“, a scris prietenul său, Adrian Lică, pe un grup dedicat vânătorilor, pasiune îmbrățișată și de Liviu Iancu, unde tocmai ieri publicase ultimele sale mesaje.

Născut pe 8 mai, la Găești, Dâmbovița, a terminat liceul Vladimir Streinu din orașul natal după care a început, pe rând, mai multe facultăţi – Cibernetică, Transporturi şi Sociologie, fără să termine niciuna dintre ele. A intrat în presă, la Mediafax, în 2000. În prezent, era jurnalist la Profit.ro, unde a publicat o serie de editoriale-poveşti originale în peisajul presei economice româneşti, foarte apreciate de către cititori. Câteva dintre acestea se regăsesc şi în „Xanax“, romanul său de debut, potrivit adevărul.ro.

Condoleanțe familiei îndoliate!

Foto: impact.ro

Distribuie acest articol