vineri, noiembrie 15, 2024

Ultima ora

Sport

Colaborare muzicală între slătineanca Andrada Precup și ADDA

Andrada Precup, câștigătoarea sezonului 9 al emisiunii X Factor și cântăreața ADDA, au lansat împreună colindul ,,De Crăciun”, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Tânăra de 17 ani din Slatina s-a remarcat prin talentul nemaipomenit al vocii, lucru ce a ajutat-o să câștige ultimul sezon din X Factor, scrie gazetaolului.

În ciuda faptului că este nevăzătoare, Andrada a impresionat, prin sensibilitatea și vocea sa, atât mentorii, cât și întreg publicul emisiunii. La rândul său, cântăreața ADDA a fost emoționată de povestea adolescentei, care și-a dorit din toată inima să pășească într-un studio și să își scrie singură muzica, vis îndeplinit de artistă. Pentru că cele două nu au avut atât de mult timp la dispoziție să scrie o piesă, s-au gândit să lanseze un colind cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Am întâlnit acum 3 săptămâni o fată extrem de talentată și de sensibilă, care își dorea mult să mă cunoască. Unul dintre visurile ei a fost să ajungă într-un studio și să își scrie singură muzica. Pentru ca timpul a fost prea scurt, nu am făcut o piesa, în schimb, am compus un colind împreuna cu @producadoru și @mihaimititescu la @baladdarecords care speram să vă ajungă în inimă! Între timp, Andrada și-a mai împlinit un vis. A câștigat X Factor. Felicitări din inima! MERIȚI! @andradaprecup Din februarie, o să începem să lucrăm la piesele ei! Abia aștept! Sărbători fericite tuturor! Piesa intreagă e pe Youtube!”, a precizat ADDA, într-o postare pe contul său de Instagram.

sursa foto: Instagram ADDA

Politica