vineri, noiembrie 29, 2024

Ultima ora

Sport

Crăciun în carantină pentru locuitorii din comuna Polovragi

În comuna Polovragi, județul Gorj, copiii nu vor putea merge la colindat. Potrivit Radio Târgu Jiu, localitatea are o incidență de 4,76 de cazuri de coronavirus la mia de locuitori, iar acest lucru o plasează în carantină.

Județul Gorj se menține în scenariul verde, iar în restul localităților colindatul este permis. Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Gorj a transmis către unităţile administrativ teritoriale din judeţul Gorj precizări privind desfăşurarea piţărăilor (colindeţilor), obiceiuri care au loc în mai multe zone din judeţ, în Ajunul Crăciunului.

Gorjenii trebuie să țină cont de faptul că în interiorul localităţilor se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri. Se interzice deplasarea persoanelor în intervalul 23:00-05:00. Purtarea obligatorie a măştii de protecţie în aşa fel încât să se asigure acoperirea nasului şi a gurii de către toţi participanţii. Dezinfectarea permanentă a mâinilor pentru toate persoanele care participă la piţărăi (colindeţi). Persoanele care împart produse vor purta obligatoriu mănuşi de protecţie. Menţinerea distanţei fizice de 1,5 metri între participanţi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica