luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Arta în pandemie

Unul dintre cele mai afectate domenii de la începutul pandemiei, și totodată un domeniu care nu a funcționat la un nivel considerabil nici înainte în România, este domeniul artistic.

Cultura are cu siguranță de suferit din cauza pandemiei de Covid-19, în primul rând din cauza faptului că tot ceea ce înseamnă cultura are nevoie de expunere. De privitori când vine vorba despre o expoziție de artă, de vizitatori când vine vorba de muzee, iar în privința  muzicii și a teatrului, cu siguranță de public și de energia lui. Nu putem spune că teatrul este un domeniu de succes în România ultimilor 20 de ani, dar putem spune că este unul dintre cele mai afectate domenii pe timp de pandemie.

actori 1 c 1

Ne-am îndreptat atenția spre teatrul independent, care față de teatrul de stat se descurcă destul de greu, autofinanțându-se de cele mai multe ori. În lumea teatrului actorii care lucrează se împart în două categorii: actorii angajați cu contracte de muncă și actorii cu contracte de colaborare. Toate teatrele independente oferă contracte de colaborare, care sunt și primele forme legale de muncă desfăcute într-un context cum este cel actual, din cauza pandemiei. Astfel majoritatea teatrelor independente și-au întrerupt activitatea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Un astfel de exemplu este „Teatrul de Azi” un concept de teatru independent din Craiova, înființat de Arina Păvălan, actriță și totodată antreprenor. Am discutat cu Arina despre câteva aspecte legate de acest subiect.

„În teorie am luat naștere undeva la finalul anului 2018, iar primul spectacol cu public a avut premiera în ianuarie 2020. Spectacolul se numește Tu Eu Omul iar actorii care joacă în spectacol sunt Cătălin Păvălan, tatăl meu, și Daniela Ionescu, care s-a ocupat și de regia spectacolului.
Spectacolul a fost primit cu succes, la premieră au venit aproape 200 de oameni, în Aula Buia, a Facultății de Agronomie”, a spus Arina Păvălan.
Arina este fostă studentă a Departamentul de Arte din cadrul Facultății de Litere din Craiova, iar cursurile de licență le-a absolvit în 2017.
Am discutat cu Arina despre cum vede teatrul în mediul online, singura modalitate prin care artiștii își pot desfășura activitatea momentan.
„Nu sunt adepta teatrului online iar asta în principal pentru că teatrul fără public nu prea e teatru din punctul meu de vedere. Energia publicului este necesară întotdeauna. Iar una dintre sursele de venit pentru teatrul independent o reprezintă biletele de intrare la spectacol”, a menționat Arina.

arina c


„Teatrul de Azi” avea în plan prezentarea a două spectacole înainte de începerea pandemiei, care ar fi trebuit lansate la sfârșitul lui martie, respectiv mai 2020. Spectacolele au rămas în lucru momentan, dar conform surselor Arinei, o dată cu ridicarea restricțiilor, aceste spectacole vor fi aduse către public.

Și domeniul muzicii a trecut prin mari încercări

Alți artiști care cu siguranță au de suferit din cauza pandemiei sunt cei care se ocupă cu muzica, în special cei independenți, a căror existență depinde foarte mult de evenimente.

Trupa Casual Band a luat naștere în anul 2013, în Craiova, o dată cu dorința artistului Bogdan Uță, cel care a pus bazele aceste trupe. Bogdan este instrumentist și în cadrul trupei se ocupă cu saxofonul și cu clapa. Nașterea trupei a coincis cu nașterea fiului său, primul concert al trupei având loc la câteva zile după nașterea acestuia. Trupa a fost formată inițial din 6 membri, apoi au rămas doar 5, iar de curând, datorită unor aspecte legate inclusiv de pandemie, solistul vocal a părăsit trupa, astfel încât la momentul acesta trupa este formată din 4 membri.

„Unul dintre soliștii noștri vocali a ales să urmeze calea sufletului și a inimii, ca să spun așa, adică muzica rock. Are un proiect care îi face plăcere și în care se regăsește. Și chiar și așa, în formula de 4 și ținând cont de pandemie, am avut totuși concerte și evenimente”, a spus Bogdan Uță.
Casual Band este o trupă de cover-uri, iar stilurile către care aceștia se orientează sunt diverse: „Stilurile către care ne îndreptăm, mergând la evenimente festive, sunt legate de distracție. Abordăm stilul pop, stilul funky, am adaptat și piese clasice românești, asupra cărora ne punem amprenta, iar vocea solistei noastre, Andreea Vișan, este ca un cameleon, se mulează pe toate stilurile. La noi tot ceea ce înseamnă prestație artistică este calitate. Asta este cartea noastră de vizită, majoritatea feedback-urilor fiind foarte bune”, a adăugat Bogdan. Ca orice manifestare artistică muzicală și Casual Band a avut destul de mult de suferit din cauza Pandemiei.

„Ultimul eveniment din 2019 și primul din 2020, respectiv revelionul l-am făcut la Rin Hotel București, alături de Maria Buză și Proconsul. În urma evenimentului, ne-a fost propus să cântăm și la revelionul 2021, lucru care denotă faptul că am fost primiți foarte bine. Acest lucru nu a mai fost posibil, din cauza pandemiei, fiind doar un exemplu. În general ne susținem din evenimente, din promovare, un site bine pus la punct, cu o informație bună, cu o parte de imagine și un repertoriu pe care îl oferim. Practic ne susținem din profitul pe care îl aducem în cadrul firmei. Din păcate întreg segmentul HORECA a fost afectat, lucru care automat a afectat și activitatea noastră. Am fi avut programate peste 30 de evenimente festive, evenimente programate cu mult timp în urmă, marea majoritate anulându-se”.

Fiecare membru al formaţiei desfăşoară şi alte activităţi, în afara trupei, iar Bogdan, care manageriază proiectul Casual Band, se ocupă şi de Centrul Cultural Craiova.

„Sunt foarte mulţi artişti care au fost nevoiţi să renunţe, să-şi vândă instrumentele. În acest sens, beneficiind de un studio de înregistrări, am început să susţinem unele concerte live-stream. Am început personal, din perioada stării de urgenţă, când nu aveai voie să te deplasezi decât cu declaraţie, fiindu-mi astfel greu să-i implic şi pe colegii mei în aceste live-streaming-uri pe facebook. Din toamnă am creat şi o pagină care se numeşte Studio-ul de înregistrări Centrul Cultural Craiova, de unde eu transmit live pe facebook Talk and Play, emisiune online care a avut deja 6 ediţii, unde am invitat deja artişti locali, inclusiv zona de folclor şi de folk. Îmi propun să invit cât mai mulţi artişti din Craiova, care se bucură enorm de acest lucru, în ideea de a cânta live”, a spus Bogdan Uţă.

Alexandru Nica

Politica