luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Românii care vin din Italia de sărbători nu mai trebuie să stea în carantină

Guvernul a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat iar Italia a fost scoasă de pe această listă.

În acest context, cei care se întorc în țară de sărbători nu mai sunt obligați să stea în carantină sau izolare. Autoritățile precizează că măsura se aplică imediat. 

Pe de altă parte, pe listă au fost adăugate mai multe state, printre care Turcia și Republica Moldova. În cazul acestor țări, măsura se aplică în 24 de ore de la publicarea listei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cei care vin din țările aflate pe listă sunt obligați să stea în carantină 14 zile. Aceștia pot ieși din carantină după a 10 zi, dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a 8 a zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie specifică. 

D asemenea, persoanele care au avut Covid și pot demonstra asta cu acte medicale sau prin verificarea în baza de date Corona-forms nu trebuie să mai stea în carantină la sosirea în țară din țările sau zonele cu risc epidemiologic ridicat, potrivit hotărârii CNSU.

dz04MDAmemM9MSZoYXNoPTMwZDEwOTI5NzcyYWFjZjI2YTg4YzMyNDFjN2FkNDRm.thumb

Politica