luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Proiectul prin care evazioniștii fiscali scapă de închisoare dacă plătesc integral prejudiciul, atacat la CCR

Instanţa supremă a decis, joi, sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu neconstituţionalitatea proiectului adoptat decizional de Camera Deputaţilor care prevede că se poate aplica o amendă în locul închisorii, în cazul persoanelor acuzate de o evaziune fiscală de până la 100.000 de euro, dacă achită integral prejudiciul.

Decizia a fost luată în unanimitate de 74 de judecători de la Instanţa supremă, care au discutat acest subiect în cadrul Secţiilor Unite, scrie Agrepres.

Potrivit Ministerului Justiţiei, proiectul a fost avizat negativ de către Guvern şi a mai fost atacat la CCR, Curtea acceptând obiecţiunile de neconstituţionalitate şi declarând proiectul neconstituţional în ansamblul său.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Astfel, iniţial, legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 19 decembrie 2018, însă a fost atacată de PNL, PMP şi USR la Curtea Constituţională, care a admis obiecţiunile de neconstituţionalitate prin Decizia nr.147/2019.

La reexaminarea legii, ca urmare a deciziei CCR, deputaţii au adoptat marţi unele amendamente, introducând pedeapsa amenzii, alternativ cu pedeapsa cu închisoarea, în cazul unor infracţiuni de evaziune fiscală.

Proiectul, inițiat de deputatul Cătălin Rădulescu, a fost adoptat marţi de Camera Deputaţilor, în calitate de for legislativ decizional, şi prevede că se poate aplica pedeapsa cu amendă şi nu închisoare în cazul persoanelor acuzate de evaziune fiscală până la 100.000 de euro, dacă achită integral prejudiciul.

Politica