duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Franţa. Români, în stare gravă după ce au fost atacați de un psihopat. „Am vrut să-i ucid pe romii ăştia”

Trei persoane au fost atacate din senin, sâmbătă seara, pe stradă în Antony, Hauts-de-Seine, un orăşel cu peste 60.000 de locuitori situat în suburbiile sudice ale Parisului.

Atacatorul, cu probleme psihice, s-a repezit cu cuţitul la ei şi le-a provocat răni grave. Două dintre cele trei victime erau cetăţeni români, iar unul dintre ei a ajuns la terapie intensivă în stare critică, însă medicii au reuşit să-i salveze viaţa. 

Francezii notează că este vorba despre un tânăr de 19 ani şi despre o femeie, a cărei identitate nu era cunoscută şi care era încă în terapie intensivă marţi, 15 decembrie. Cea de-a treia victimă, de 59 de ani, este şi ea încă internată în spital.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reprezentanţii Parchetului din Nanterre, citaţi de portalul BFM Paris, au informat că este vorba despre o tentativă de crimă „din cauza rasei, etniei şi religiei”. Bărbatul care i-a atacat pe cei trei cu o violenţă ieşită din comun, fără absolut niciun motiv, le-a mărturisit anchetatorilor că a vrut să-i ucidă fiindcă i-a auzit vorbind o altă limbă şi pentru că, spune el, erau romi.

„Am vrut să-i omor pentru că sunt romi. Am vrut să-i ucid pe romii ăştia”, a încercat el să se justifice în faţa poliţiştilor. Agresorul a fost arestat şi va fi judecat la Nanterre.

Deocamdată autorităţile franceze nu au făcut public nici numele atacatorului şi nici pe cele ale victimelor, scrie Adevărul.

Politica