luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mihai Bendeac a lansat o carte autobiografică, scrisă împreună cu mama lui

Una dintre cele mai cunoscute figuri ale showbizului românesc, Mihai Bendeac, jurat la iUmor, și-a lansat joi, 10 octombrie, la ora 10.00, cartea autobiografică.

Cartea va fi disponibila atât online, pe site-ul editurii Bookzone, cât și în librării din toata țara.

Potrivit autorului, toate veniturile rezultate din vânzarea cărții vor fi donate unor cauze umanitare. Primul proiect în acest sens va fi renovarea secției de oncologie pediatrică, din cadrul Spitalului Fundeni de la etajul 7.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Jurnalul unui Burlac. Conversații cu mama” este biografia vibrantă a uneia dintre cele mai cunoscute persoane publice din România, Mihai Bendeac. Umorul său unic și scrierea plină de emoție te vor însoți pagină cu pagină, încât vei uita că ții în mână o carte și ți-l vei imagina pe Mihai pe scenă, povestindu-ți emfatic episoade din viața sa. Întâmplările pe care a ales să le publice se desprind deseori de normalitate, indicând o sinceritate dusă la extrem și o creativitate debordantă. Mihai Bendeac te va uimi prin subiectele abordate și prin limpezimea gândirii sale. Vei descoperi că perspectiva sa de scriitor este deopotrivă brutală, comică și emoționantă. Cu toate acestea, ultimul cuvânt îl are mereu… mama.

”S-a muncit mult in ultimele luni. Dacă aveți drag să o achiziționați, ajutându-ne, în felul acesta să acționăm umanitar cu TOATE fondurile rezultate, sunteți nimic altceva decât îngeri. Știu că ma pot baza pe voi și vă mulțumesc. Am încercat să vă pun în mâini, la prețul de 49 de lei, o carte interesanta, controversata, sincera. Ajutați-ne! Am muncit la ea 8 luni!”, a scris vedeta pe pagina de Facebook.

Politica