joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

COVID-19. 3.660 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 7 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 517.236 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
409.121 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.660 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 746 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Până astăzi, 12.447 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 06.12.2020 (10:00) – 07.12.2020 (10:00) au fost raportate 127 de decese (79 bărbați și 48 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 42 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 decese la categoria de peste 80 de ani.

118 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 6 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.762. Dintre acestea, 1.280 sunt internate la ATI.

Politica