joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Măștile care nu te protejează au fost retrase de pe piață. Neregulile identificate de ANPC, la Parchet

ANPC a descoperit că jumătate din măștile aflate la vânzare în România nu protejează împotriva Covid-19 și a dispus retragerea acestora de pe piață. Ministrul Economiei anunță că a trimis la Parchetul General raportul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului privind măștile neconforme.

„Aşa cum am mai spus, protejarea populaţiei este prioritară. De aceea, românii au dreptul să ştie că ne preocupăm de acest aspect şi, cu ajutorul celor de la ANPC (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, n.r.), supraveghem piaţa pentru siguranţa fiecăruia dintre noi.(…) Mesajul meu pentru cetăţeni: măştile neconforme au fost retrase de pe piaţă de către cei de la ANPC şi, mai mult chiar, au fost aplicate şi amenzi celor care nu au respectat legea. Nu ascundem sub preş nimic, aşa cum sunt obişnuiţi social democraţii să facă! Românii trebuie să ştie că sunt protejaţi. Şi, repet, îi îndemn pe români să caute măşti produse în România, pentru că sunt de calitate, sunt autorizate, sunt acreditate şi sunt cele mai bune de pe piaţă! Raportul neregulilor constatate şi sancţionate de comisarii ANPC pleacă spre Parchetul General”, a precizat ministrul Economiei, Virgil Popescu, pe pagina sa de Facebook.

Miercuri, ministrul a declarat că jumătate dintre măştile aflate pe piaţă nu protejează împotriva Covid, iar Ministerul Economiei va emite un ordin pentru a obliga comercianţii să precizeze acest lucru în cazul produselor neconforme.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță vineri că alte 7 notificări ale României, în ceea ce privește alerte de măști neconforme de pe piață, au fost validate de Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene – RAPEX.

„Așa cum v-am obișnuit, Direcția de Control și Supraveghere Piață a ANPC este la datorie, mai ales în perioade grele și complicate pentru toți, cum este cazul acestor luni de pandemie. În tot acest timp, la inițiativa și sub coordonarea directă a ministrului Economiei, Virgil Popescu, comisarii noștri au verificat piața măștilor comercializate în România, semnalând de fiecare dată problemele apărute. Suntem vigilenți și singura noastră preocupare este ca drepturile consumatorilor, viața și sănătatea acestora, să nu fie puse în pericol. Până în acest moment, nu mai puțin de 12 alerte emise de ANPC, în numele țării noastre, sunt prezente pe Sistemul de alertă rapidă RAPEX. Astfel, România contribuie susținut la eforturile unite ale UE de a avertiza consumatorul european cu privire la produsele periculoase care pot intra pe piață”, a declarat Eduardt Cozminschi, Președintele ANPC.

Politica