vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Organizatorii Untold au anunțat perioada de desfășurare a festivalului pentru anul 2021

Organizatorii Untold au anunţat că ediţia de anul viitor a festivalului va avea loc în perioada 5-8 august, la Cluj-Napoca. În acest an festivalul nu s-a putut organiza din cauza pandemiei de COVID-19. Aceștia au anunţat că au început pregătirile pentru ediţia din 2021.  

„Anul 2021 vine cu încredere şi optimism de la organizatorii festivalului Untold, care au început pregătirile pentru ediţia cu numărul şase a unuia dintre cele mai mari festivaluri din lume, Untold. În 2021, al şaselea capitol din povestea Untold se va scrie în perioada 5-8 august, la Cluj-Napoca. Ediţia de anul viitor vine cu o nouă poveste magică Untold care se va desfăşura, timp de patru zile şi patru nopţi, alături de cei mai mari artişti din întreaga lume, dar şi alături de cel mai minunat public pe care un festival şi-l poate dori”, se arată în comunicatul transmis de organizatori. 

Organizatorii Untold au transmis că ediţia din 2021 va depăşi toate aşteptările şi va fi organizată în cele mai sigure condiţii, ei precizând că încrederea lor vine şi din veştile bune privind existenţa unui vaccin la începutul anului viitor şi din atenţia tot mai mare acordată de specialişti dezvoltării testelor rapide ce vor permite testarea în masă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

,,Un alt motiv este şi sprijinul pe care Guvernul României îl acordă organizatorilor de evenimente prin stabilirea unei scheme de ajutor de stat, menită să restarteze industria culturală şi de evenimente în anul 2021. În plus, reprezentanţii Untold, alături de alţi organizatori de evenimente din România, s-au reunit încă din luna septembrie cu reprezentanţii Guvernului într-un grup de lucru, menit să identifice toate măsurile ce trebuie pregătite, astfel încât evenimentele să poată fi reluate în 2021 în cele mai sigure condiţii. De altfel, industria de evenimente din întreaga lume se pregăteşte pentru o vară plină de activitate, în care publicul se va întâlni din nou cu artiştii preferaţi”, precizează sursa citată. 

Organizatorii festivalului Untold îi îndeamnă pe fanii festivalului şi nu numai să se înregistreze cu un mesaj de optimism, cu un moment pe care aşteaptă să îl trăiască în 2021, iar apoi să îl partajeze pe social media cu haştagul #lookingforward. 

Peste 95% dintre posesorii de abonamente şi bilete pentru ediţia din 2020 şi-au transformat biletele şi abonamentele în varianta anytime Pass, care le asigură accesul, la alegere, la una dintre următoarele trei ediţii Untold.    Organizatorii evenimentului muzical au transmis că cei care nu au achiziţionat încă intrarea pentru Untold 2021 sunt aşteptaţi să se înregistreze începând de joi pe untold.com pentru a afla primii ultimele noutăţi despre ediţia cu numărul VI, inclusiv momentul când va fi pusă în vânzare o nouă serie de bilete şi abonamente.

Politica