marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Liberalismul înseamnă dezvoltare

Campania electorală care se desfășoară acum pune societatea în fața unei alegeri destul de simple – dezvoltare versus stagnare. Această alegere este mai vizibilă în Oltenia decât în orice altă parte a țării, pentru că Doljul și județele învecinate formează, după ani de guvernare pesedistă, una dintre zonele cele mai sărace nu doar din țară, ci din întreaga Uniune Europeană. Este un adevăr pe care nu ai cum să nu îl vezi.
De aceea guvernarea liberală a pus accentul pe dezvoltarea economică a zonei printr-o serie de investiții importante. Acestea vizează cele mai importante domenii ale unei societăți – economia, infrastructura, educația și sănătatea.
În domeniul economic, Ministerul Apărării a semnat cu Avioane Craiova un contract în valoare de 275 milioane lei, (cca 62 milioane euro) pentru modernizarea a 10 aeronave IAR-99. Nu este singura comandă. Avioane Craiova, Romaero și Elbit Systems au semnat un memorandum de cooperare cu compania israeliană Elbit Systems în domeniul Sistemelor de Avioane fără pilot în vederea programelor preconizate ale Armatei. Așadar, sunt toate premisele ca Avioane Craiova să renască.
În privința infrastructurii în momentul de față se lucrează la drumul expres Craiova Pitești. Acesta are o lungime de 121,115 km şi va costa cca 3,771 miliarde de lei (cca 838 milioane euro). În 2021 va fi deschis tronsonul Craiova – Slatina.
Tot în același domeniu au fost făcute demersuri pentru închiderea inelului de centură al Craiovei. Este un obiectiv important pentru oraș și nu numai pentru că ajută la fluidizarea traficului și la dezvoltarea economică a întregii zone.
În urma demersurilor făcute la Ministerul Transporturilor și la Guvern a fost emisă Hotărârea de Guvern pentru declanşarea procedurilor de expropriere, în vederea realizării Centurii de ocolire Craiova – varianta Sud. Potrivit datelor din studiul de fezabilitate, suma necesară pentru despăgubirea proprietarilor este de 1.271,9 mii lei, suprafaţă totală fiind de 440.594 mp teren.
Învățământul este una dintre prioritățile Guvernului Orban, iar aici au fost demarate două investiții esențiale. Prima este reabilitarea Colegiului Național Carol I și a Operei Române Craiova. În prezent a fost organizată licitația pentru atribuirea lucrărilor și până la sfârșitul anului va fi semnat contractul. Valoarea întregului proiect este de 115.528.699 lei (cca. 26 milioane de euro), iar durata de realizare este de doi ani şi patru luni. A doua investiție care se află în derulare este sediul Colegiului Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, care va fi cel mai modern liceu din țară.
În domeniul sănătății, a fost deblocat proiectul pentru Spitalul Regional Craiova. Astfel au fost alocate 602,73 milioane de euro şi a fost semnat contractul de finanţare. Construcţia acestui spital de top pentru Oltenia va fi finalizată în 2027.
Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care Guvernul Orban le-a făcut într-un an de când se află la guvernare. Și asta în condițiile unui Parlament ostil, a cărui majoritate nu a făcut altceva decât să pună bețe în roate oricărei inițiative. După alegerile din 6 decembrie însă lucrurile se vor schimba și sunt convins că, împreună cu echipa pe care PNL o propune în aceste alegeri vom reuși să aducem Oltenia în rândul zonelor dezvoltate ale României.
Nicolae Giugea

Comandat de PNL Dolj, executat de SC INTER REGIONAL MANAGEMENT SRL, cod AEP 11200025

Politica