Federația Română de Rugby a adus un omagiu echipei care în 1980 reușea cea mai clară victorie în fața Cocoșilor, în cadrul unei întâlniri organizate în București, în condiții speciale, la care au participat câțiva dintre componenții echipei de aur.
Pe 23 noiembrie 1980, naționala de rugby a României reușea una dintre cele mai mari victorii ale rugbyului românesc, 15-0 (3-0) cu echipa Franței, pe Stadionul Giulești. Cei 20.000 de spectatori prezenți în tribune aveau să fie martorii celei mai categorice victorii în fața Cocoșilor.
Ca o aducere aminte și o formă de respect pentru acea performanță legendară, Federația Română de Rugby și Asociația Internaționalilor din România i-au invitat pe toți artizanii acelei victorii la o întâlnire simbolică, arc peste ani. Dintre aceștia au fost prezenți căpitanul echipei, Mircea Paraschiv, Dumitru Alexandru, Pompilie Borș, Ioan Bucan, Mircea CHIRICENCU, Laurențiu CODOI, Sorin FUICU, Corneliu GHEORGHE, Marin IONESCU, Mihai MARGHESCU, Alexandru MARIN, Mircea MUNTEAN, Gheorghe VĂRZARU, Teodor TUDOSE.
Cei prezenți au primit plachete aniversare, amintire peste ani, a acelui moment care avea să schimbe rugbyul românesc.
Singurul eseu al meciului, reușit de Pompilie Borș
Meciul din 23 noiembrie 1980 avea să fie cea de-a 30 întâlnire dintre cele două echipe, palmaresul fiind net superior Franței cu 22 de victorii, față de cele cinci ale României.România venea după un turneu extrem de bun făcut în Irlanda, unde remizase, 13-13, cu țara gazdă și obținuse victorii cu selecționatele provinciale irlandeze Ulster, Munster și cu Leicester, campioana Angliei. Franța era una dintre marile puteri rugbystice ale Europei și ale lumii. Scorul acela de 15-0 părea cu atât mai neverosimil, cu cât francezii nu mai pierduseră la zero din 1964, de la un meci jucat în Turneul celor 5 Națiuni, cu Scoția (0-10).
Partida din acea zi de noiembrie de pe Giulești, a fost dominată în totalitate de români, Ion Constantin, supranumit de britanici “Penalty King”, a transformat impecabil cele trei lovituri de pedeapsă și Pompilie Borș a marcat, pe final, singura încercare a partidei. Ion Constantin a transformat încercarea dintr-o poziţie imposibilă, după ce eseul se marcase chiar lângă steagul de colţ.
La 40 de ani de la acel moment, eroii acelei generații de aur s-au reunit într-o zi frumoasă de noiembrie, în ciuda vremurilor dificile pe care le trăim.
„Când îți dă un placaj Paparemborde, căpitanul de atunci al Franței, nu te mai sperie acum pandemia”, se salută cu umor doi dintre protagoniștii acelui meci.
„Pentru noi, ei sunt istoria adevărată”
„Cred că a fost una dintre cele mai emoționante zile pe care am putut-o trăi, mai ales că am avut în față exemplele care mi-au călăuzit cariera. Sunt oameni cărora astăzi am putut să le aducem ca federație, în calitate de președinte, un mic omagiu în aceste vremuri teribile, ale pandemiei. Prin acest omagiu le mulțumim pentru victoria pe care ne-au făcut-o cadou în urmă cu 40 de ani. M-am uitat de foarte multe ori la toate meciurile pe care le-au jucat aceste echipe de aur ale României pentru că acești sportivi, aceste legende, sunt cei care ne-au călăuzit pașii în sportul pe care l-am îmbrățișat. Pentru noi, ei sunt istoria adevărată, ei sunt cei care ne-au adus de fiecare dată în discuție în lumea bună a rugbyului mondial. Acel meci cu Franța, câștigat la zero, poate fi un exemplu de dârzenie, de dăruire, de curaj, de bărbăție și de bucurie a națiunii românești, pentru că momentul în care bați una dintre cele mai bune echipe ale lumii este unic. Aș fi vrut să pot face această festivitate care a durat câteva minute pe stadionul din spatele nostru (n.r. – Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf), aceste cinci minute să le fi petrecut împreună pe acest gazon pe care au jucat și așa cum spun ei, s-au jertfit. Mă doare sufletul că am fost în imposibilitatea de a le oferi acest lucru, poate pe viitor lumea, cei care guvernează își vor îndrepta privirea și spre lumea rugbyului, spor care a adus de fiecare dată bucurii enorme” , a declarat Alin Petrache, președintele FRR.
Marcatorul singurului eseu al acelui meci istoric, în prezent vicepreședinte al Federației Române de rugby, Pompilie Borș, a rememorat acele momente fabuloase.
„Dorința noastră a fost să batem Franța pentru că la vremea respectivă era cea mai bună din Europa. Ei au venit cu gândul să câștige meciul, dar munca și voința noastră au fost imense, am zis că trebuie să facem ceva frumos și pentru noi și pentru publicul care era pe Giulești, era stadionul arhiplin. Țin minte că președintele Federației Franceze de atunci la conferința de presă a spus că într-adevăr echipa Franței a fost înfrântă, dar niciodată într-un asemenea mod cum am făcut-o noi atunci. A fost o muncă de echipă, eram uniți, după meci stăteam toți cu lacrimi în ochi și nu ne vedea să credem că am bătut Franța. În acel moment, la cald, nu am realizat ce înseamnă acea victorie, după care au început să ni se deschidă uși, am fost invitați la masa bogaților, au început să ne caute echipele britanice, apoi a urmat turneul din Noua Zeelandă. Prin munca pe care am depus-o am făcut ca România să fie văzută bine în Europa”.
Un gând și pentru Florică Murariu, unul dintre marii jucătorii ai echipei de aur
Căpitanul echipei, Mircea Paraschiv, prezent la emoționanta întâlnire a vorbit și el despre acel moment istoric al rugbyului românesc: „Sunt niște senzații foarte puternice, am avut ocazia să întâlnesc unele dintre cele mai bune echipe din lume: Noua Zeelandă, Franța, Țara Galilor, Scoția. Sunt sentimente care rămân peste ani, sunt amintiri extraordinare. Mă uitam astăzi cu mare satisfacție și plăcere la foștii mei colegi, unii s-au schimbat, unii mai puțin, dar pasiunea pentru rugby a rămas aceeași la toți. Ziua meciului a fost o zi frumoasă, cu soare, extraordinară, ne-am antrenat la Snagov, într-o atmosferă foarte bună chiar dacă condițiile nu erau extraordinare la acel moment, dar nu asta e important, ci ceea ce am realizat atunci, cu acele antrenamente. Noi am crezut de când am intrat pe teren în victoria noastră, asta a fost dorința tuturor, să batem Franța. După meci a fost o atmosferă extraordinară, și pe parcursul meciului, am fost încurajați tot timpul, erau undeva peste 15.000 de spectatori. La final, oameni pe care nu-i cunoșteam ne îmbrățișau, cei care ne cunoșteau plângeau de bucurie, familiile noastre erau alături de noi, momente de mare satisfacție pentru noi, personal, și pentru publicul din România. Dacă ar fi să transmit un mesaj generației actuale: nu risipiți trecutul pentru că pe acesta se construiește viitorul. Personal, eu am încredere în rugbyul românesc, chiar dacă acum trece prin momente mai grele, dar cred că va reveni, nu va muri, acest sport se potrivește românilor, este un joc în care noi ne putem exprima, ne arată exact felul poporului pe care îl reprezentăm”.
Chiar dacă nu se mai află printre noi, rugbystul-erou, împușcat la Revoluția din decembrie 1989, Florică Murariu, cel care a făcut un meci extraordinar pe Giulești în acea zi de noiembrie, nu a fost uitat de colegi.
„Echipa era foarte bine pregătită și ne doream să arătăm că merităm să fim în elita rugbyului. Florică a făcut un meci de excepție, îmi aduc aminte că a dat un placaj unui jucător francez, care după acel placaj a părăsit terenul accidentat. A fost un placaj corect și lucrul acesta ne-a îmbărbătat foarte mult, ne-a dat foarte mult curaj tuturor celor care participam la acel joc”, a spus Mircea Paraschiv.
La această reunire au participat și foștii președinți ai FRR, Dumitru Mihalache și George Straton.
Componența celor două echipe:
Echipa României: 15. Ion Simion, 14. Sorin Fuicu, 13. Gheorghe Vărzaru, 12. Ion Constantin, 11. Marian Aldea, 10. Dumitru Alexandru, 9. Mircea Paraschiv (căpitan) – 7 Enciu Stoica, 8. Pompiliu Borş, 6. Florică Murariu, 5. Gheorghe Caragea, 4. Gheorghe Dumitru, 3. Constantin Dinu, 2. Mircea Muntean, 1. Ion Bucan.
Echipa Franței: 15. Serge Blanco, 14. Daniel Bustaffa, 13. Roland Bertranne, 12. Patrick Mesny, 11. Laurent Pardo, 10. Bernard Vivies, 9. Jean – Pierre Elissalde, 7. Jean – Pierre Fauvel, 8. Manuel Carpentier, 6. Eric Buchet, 5. Jean – Paul Wolf, 4. Alain Maleig, 3. Robert Paparemborde (căpitan), 2. Philippe Dintrans, 1. Michel Cremaschi.
Mărturii după meci din presa vremii:
Robert Paparemborde, căpitanul Franței: „Rugbyștii români sunt acum la nivelul celor mai bune echipe din lume. Ne-a învins deci o echipă de o deosebită valoare, a cărei înaintare a devenit extraordinar de puternică”.
Valeriu Irimescu, antrenorul României: „Este cea mai frumoasă zi din viața mea de rugbyst. Am învins Franța și ca jucător, și ca antrenor, dar niciodată atât de clar, dominând-o în majoritatea timpului și înscriindu-i în final un eseu, care a dat o strălucire deosebită celei mai concludente victorii din istoria rugbyului nostru. Le mulțumesc tuturor băieților, neuitându-i pe acei anonimi de lângă echipă sau din tribune, care au contribuit fiecare la acest succes”.
sursa: frr.ro
