luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Gorj: 23 de angajaţi ai DGASPC, infectaţi cu COVID-19

Un număr de 23 de angajaţi din centrele rezidenţiale ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj au fost depistaţi, săptămâna trecută, cu COVID-19.

Potrivit purtătorul de cuvânt al instituţiei, Minodora Sucea, în perioada 16-20 noiembrie, la nivelul serviciilor sociale subordonate DGASPC Gorj, s-au efectuat 650 de teste.

În centrele rezidenţiale pentru adulţi au existat şapte rezultate pozitive în rândul angajaţilor şi niciunul la beneficiari, iar în centrele rezidenţiale pentru copii, 16 rezultate pozitive în rândul angajaţilor şi unul în rândul beneficiarilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Activitatea la nivelul centrelor rezidenţiale din subordinea DGASPC Gorj se desfăşoară în parametri normali, cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie prevăzute de legislaţia în vigoare în vederea prevenirii infectării cu virusul SARS-CoV-2, respectiv: obligativitatea purtării măştilor şi mănuşilor de protecţie, utilizarea soluţiilor dezinfectante pentru mâini şi pentru suprafeţe, păstrarea unei distanţe sociale de minim 1,5 metri, măsurarea temperaturii atât a angajaţilor la intrarea în tură, cât şi a beneficiarilor (de cel puţin două ori pe zi). Mizăm pe responsabilitatea angajaţilor în respectarea tuturor măsurilor pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus, astfel încât beneficiarii serviciilor sociale să fie protejaţi”, a precizat Minodora Sucea, citată de agerpres.ro

De asemenea, aceasta a mai spus că se efectuează săptămânal aproximativ 600-700 de teste, atât în rândul angajaţilor, cât şi al beneficiarilor din cadrul serviciilor sociale subordonate DGASPC Gorj.

Politica