marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Amenzi și dosare penale pentru trei afaceriști olteni

Inspectorii fiscali au efectuat în primele zece luni ale anului mai multe acțiuni de inspecție fiscală, în urma cărora trei patroni s-au ales cu dosarele penale. Peste 650 de inspecții fiscale au fost întreprinse din ianuarie și până luna trecută, pe baza cărora patronii care nu au respectat legea nu numai că au primit amenzi, ci le-au fost deschise și dosare penale, potrivit gazetaoltului.ro.

„La nivelul AJFP Olt, în perioada ianuarie – octombrie 2020, au fost efectuate 661 inspecții fiscale la persoane juridice și fizice. Din cele 661 de inspecții fiscale, 448 au fost efectuate la persoane juridice și 213 la persoane fizice. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate 46 amenzi contravenţionale, în valoare de 170.498 de lei. Din cele 46 de amenzi, 36 au fost aplicate persoanelor juridice, valoarea sancțiunilor ridicându-se la 158.398 de lei, iar 10 amenzi au fost date persoanelor fizice, cuantumul fiind de 12.100 de lei. Totodată, în perioada ianuarie-octombrie 2020 au fost înaintate organelor de urmărire penală, în vederea efectuării cercetărilor, trei sesizări penale la persoane juridice”, a precizat șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Olt, Iulius Daniel Doagă, la solicitarea Gazeta Oltului.

Acţiunile de control ale inspectorilor fiscali au vizat verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii si exactităţii îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către contribuabili, precum şi prevenirea, descoperirea şi combaterea actelor şi faptelor care au ca efect evaziunea fiscală. De asemenea, printre domeniile de activitate cu risc ridicat de evaziune fiscală se numără: intermedierile în comerţul cu produse diverse; fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor; lucrările de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale; comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun şi colectarea deşeurilor nepericuloase.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Andreea TIGOIANU

Politica