luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Operat de cancer, pe acorduri de pian

Un băiat în vârstă de 10 ani a fost operat de cancer la măduva spinării în una dintre clinicile Ospedali Riuniti din Ancona, centrul Italiei, iar intervenţia chirurgicală a fost realizată în timp ce un muzician cânta la un pian adus în sala de operaţii, a anunţat spitalul în care a avut loc intervenţia.

La pian a cântat Emiliano Toso, fost biolog molecular care a devenit muzician şi care crede în puterea terapeutică a muzicii acordate la o frecvenţă de 432 de hertzi şi nu la frecvenţa obişnuită de 440 de hertzi, potrivit Agerpres care citează dpa.

„A fost într-adevăr o experienţă magică”, a declarat Roberto Trignani, neurochirurgul care a condus operaţia de patru ore, citat de radioul public RAI.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Băiatul l-a întâlnit pe Toso înainte de operaţie şi i-a spus că muzica lui i se pare „puţin plictisitoare” şi că preferă stilul heavy metal, a declarat muzicianul pentru ANSA, precizând că mama băiatului este profesoară de pian şi vioară.

Neurochirurgul Roberto Trignani a declarat că intenţionează să repete experienţa. „Nu ştiu dacă vom putea să aducem întotdeauna un pian în sala de operaţii, însă cu siguranţă se va auzi muzică”, a mai spus el. 

foto: stiridiaspora.ro

Politica