marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Lanț de supermarketuri, construit în locul fabricii de păine ,,Aluta”

Fabrica de pâine din Slatina, ,,Aluta”, a fost demolată complet, după ce ultima clădire din cadrul acesteia a fost doborâtă de buldozere. Întreaga suprafață a fostei fabrici a fost vândută unui dezvoltator care deține mai multe supermarketuri în zonă, urmând să fie incluse în noul Shopping Park Slatina, relatează gazetaoltului.ro.

Potrivit site-ului square7.ro, galeriile comerciale vor fi extinse pe o suprafață de peste 16.000 de metri pătrați, aici urmând să deschidă magazine cu brand-uri celebre precum Jysk, Hervis, NewYorker sau C&A. Platforma comercială se află în Cartierul Steaua, la ieșirea din Slatina spre comuna Brebeni. Va cuprinde noile magazine ce vor fi construite pe locul fostei fabrici, supermarketurile Kaufland și Lidl din strada Artileriei, precum și alte magazine de haine și încălțăminte. Clădirea unde funcționează acum Deichmann, Pepco, Flanco și Takko va fi lipită de noua construcție.

Totodată, suma la care se ajunge pentru construirea noului centru comercial ce va fi deschis pe locul fostei fabrici de pâine se va ridica la peste 11 milioane de lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ultimii salariați ai Fabricii de pâine ,,Aluta” au fost concediați la începutul anului. Tot atunci, au început și demersurile necesare vânzării construcției.

foto: ziaruldeolt.ro

Andreea Tigoianu

Politica