miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Doi jucători de bază ai CSU au Covid 19!

Virusul se ține scai de lotul alb-albastru, chiar dacă patronul Rotaru a luat toate măsurile posibile să-și ferească perlele

Așa cum a obișnuit, clubul a făcut anunțul pe facebook: „Din păcate, doi dintre fotbaliștii echipei noastre au fost depistați pozitiv în urma testării COVID-19. Aceștia sunt asimptomatici și le dorim însănătoșire grabnică”. Cei doi jucători care au contactat virusul sunt Alexandru Cicâldău și Ștefan Baiaram. Juniorul din atacul CSU tocmai ce a semnat prelungirea contractului cu clubul lui Rotaru, urmând să câștige 3.000 de euro în primul sezon, apoi salariul său putând crește până la 7.000 de euro în funcție de evoluții.
Despre jucător, Sorin Cârțu declarase la Oltenia TV: „Ştefan Baiaram are un progres, îl remarcăm toţi, dar e mult pentru el să joace meci de meci 90 de minute, la 17 ani. Baiaram este un jucător cu mare calitate şi toată lumea e interesată să progreseze, să fie un al doilea Mihăilă, într-un an-doi.
Are calităţi mai greu găsite în România, are viteză, tehnică, dar mai are multe de pus la punct, mai ales piciorul stâng, dar şi lovitura cu capul. A avut acum ocazie cu poarta goală cu Clinceni, a mai avut şi cu CFR, ambele cu capul. Trebuie să lucreze şi singur, la individualizare, are mare potenţial”.
Dacă Baiaram și Cicâldău au contactat virusul sunt și vești bune din tabăra olteană: Screciu, Vătăjelu, Vlădoiu și Câmpanu și-au revenit. De altfel, ultimii doi sunt în lotul naționalei de tineret pentru meciul cu Danemarca.

Politica