Românii care au cumpărat vechime în muncă în baza OUG 163/2020 nu mai au nevoie de o adeverinţă care să facă dovada perioadei asigurate, a informat Casa Naţională de Pensii Publice.
„În atenţia persoanelor care au încheiat contracte de asigurare socială în baza OUG nr.163/2020 cu plata retroactivă a contribuţiilor de asigurări sociale şi care doresc să depună dosar de pensionare pentru limită de vârstă. Guvernul, prin intermediul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Casei Naţionale de Pensii Publice, gestionează în mod eficient aplicarea prevederilor OUG nr.163/2020. În acest moment ne aflăm în plin proces de aplicare a prevederilor acestui act normativ, astfel că persoanele care au încheiat astfel de contracte pot beneficia de recunoaşterea perioadelor de asigurare în scopul deschiderii drepturilor de pensie de limită de vârstă, urmând ca, după depunerea dosarului de pensionare, să primească decizia de pensionare în termen de maxim 45 de zile.
Având în vedere că informaţiile privind stagiul de cotizare realizat în baza unui astfel de contract de asigurare vor fi preluate automat din modulul informatic dedicat acestei activităţi, nu este nevoie de eliberarea unei adeverinţe care să facă dovada perioadei asigurate, aplicaţia informatică pentru implementarea acestui act normativ urmând să fie funcţională în scurt timp iar beneficiarii noştri vor primi drepturile de pensie care li se cuvin”, a anunţat CNPP, potrivit Adevărul.
Persoanele care nu au calitatea de pensionar şi care vor să îşi completeze stagiul de cotizare pentru dreptul de pensie vor putea să plătească retroactiv contribuţia la sistemul public de pensii pentru cel mult 6 ani.
Astfel, cetăţenii români din ţară sau din străinătate, care nu au fost pensionari, şi care nu au fost asiguraţi în anumite perioade, vor putea încheia, până la 31 august 2021, un contract de asigurare prin care îşi pot plăti retroactiv contribuţia de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului.
Această măsură luată de Guvern dă posibilitatea obţinerii dreptului la pensie şi persoanelor care, deşi au vârsta de pensionare, nu au stagiul minim de cotizare pentru a obţine o pensie pentru limită de vârstă.