duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Olt. Secţia ORL a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina şi-a suspendat activitatea

Secţia ORL a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina nu va funcţiona în următoarele două săptămâni, cazurile fiind redirecţionate.

Decizia a fost luată după ce numărul personalului testat pozitiv a ajuns la nouă: doi medici, şase asistenţi medicali și un infirmier. 

Cele mai multe cazuri sunt în compartimentul BMF. Personalul care a intrat în contact cu cei testaţi pozitiv va sta în izolare în perioada următoare, până la următorul test, iar personalul apt va fi redistribuit în secţiile care au mai mare nevoie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Se fac testări periodice şi în cadrul testărilor periodice s-au găsit, şi atunci s-a hotărât suspendarea activităţii secţiei. Pacienţi din cadrul secţiei nu au fost, a fost doar personal medical. Personalul care ne rămâne – aproape nici nu ştiu cine ne mai rămâne – medicii cu teste negative rămân să acopere linia de gardă, să facă urgenţele şi în funcţie de felul urgenţelor, îi retrimitem către alte servicii de ORL, sau de BMF, sau dacă nu se poate, se internează pe alte secţii. Văzând şi făcând“, a declarat directorul medical al spitalului, dr. Radu Ene, citat de Adevărul.

Numărul angajaţilor SJU Slatina care în această perioadă se tratează din cauza COVID-19 sau se află sub monitorizare a crescut constant. Trei medici anestezişti sunt de asemenea pozitivi, însă şi în cadrul altor secţii se înregistrează cazuri.

Politica