luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

În numele tatălui! „Obiectivul rămâne promovarea”

Adrian Mititelu jr a făcut turul televiziunilor pentru a susține nevinovăția seniorului, dar și pentru a asigura suporterii că echipa va continua bătălia pentru accederea în Liga 1

Patronul FCU Craiova a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul Mihai Costea. În locul său, la conducerea administrativă a clubului din Bănie a fost instalat fiul său. Dacă duminică seară a fost la Realitatea TV, luni dimineață, Adrian Mititelu jr a vorbit la GspTV despre situația de la echipă și problemele tatălui.
Juniorul a dat asigurări că echipa va continua bătălia pentru promovare, susținând că bugetul nu se va modifica. Totodată, noul conducător al clubului oltean a precizat că Mihai Rotaru și Olguța Vasilescu nu-și doresc să vadă FCU Craiova în prima ligă: „Fanii să stea liniștiți. După această condamnare abuzivă nu trebuie să își facă griji. Echipa va merge în continuare, jucătorii vor fi și mai motivați. Obiectivul rămâne același. S-a dorit cu orice preț condamnarea tatălui meu, cu lovire directă în echipa de fotbal, care deranjează în Craiova și în România.
Sunt oameni importanți și influenți… Olguța Vasilescu și Mihai Rotaru au interes direct ca echipa să nu promoveze în acest an pentru că, automat, proiectul lor va decădea și echipa asta va fi în prim plan. Lovind în tatăl meu, care are multe procese cu Olguța Vasilescu și Rotaru, cred că vor scăpa de el. Dar le promit că nu va fi așa.
Acum, de mine depinde echipa. Voi face tot ce pot pentru a o duce în Liga 1. Bani sunt, bugetul e asigurat. Finanțările vor continua. Jucătorii sunt puțin afectați, dar i-am simțit mai motivați. Tata a fost extrem de apropiat de ei”.
Adrian Mititelu jr a dezvăluit că tatăl său uitase de procesul care i-a adus condamnarea: „În urmă cu o lună de zile, tata chiar uitase de acest proces. Decizia a fost fulgerătoare. Eram cu tata când a aflat. A rămas șocat, nu putea să mai spună niciun cuvânt. Nu se aștepta nimeni la asta. A fost un abuz! Azi voi încerca prima dată să iau legătura cu el.  Mama este mai bine acum, trebuie să fie puternică și să realizeze că tata a plecat”.
Adrian Mititelu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în „Dosarul Mihai Costea”. Omul de afaceri a fost găsit vinovat pentru că a comis infracțiunile de evaziune fiscală și înșelăciune. Hotărârea este definitivă. Clubul oltean a postat la acea vreme următorul comunicat:
„În urma sentinței criminale din această seară, prin care finanțatorul clubului de 15 ani, Adrian Mititelu, a fost condamnat abuziv la pedeapsa de 3 ani de închisoare cu executare, având ca scop clar atac la persoana și distrugerea clubului FC Universitatea Craiova 1948, clubul face următoarele precizări :
– conducerea clubului va fi preluată și administrată de către Adrian Mititelu Jr.
– bugetul echipei nu va fi afectat de această decizie întrucât finanțările vor continua ca și până acum, bugetul oricum fiind deja asigurat pentru anul acesta competițional de Liga a II-a.
– clubul solicită un sprijin cât mai mare al suporterilor în această perioadă pentru a depăși momentul.
– de asemenea obiectivul echipei rămâne același și anume PROMOVAREA ÎN LIGA I !
MOBILIZAREA este cuvântul cheie în această luptă care pare din ce în ce mai grea. Relația CONDUCERE – JUCĂTORI – SUPORTERI trebuie să fie una unită și cât mai strânsă pentru a depăși obstacolele ce ne sunt puse în cale în acest an.
Este clar că nu se dorește promovarea noastră cu orice preț, acest lucru putând fi confirmat și în aceasta seară. Haideți să demonstrăm tuturor de puterea de care dăm dovadă, iar singuri împotriva tuturor să reușim PROMOVAREA PE PRIMA SCENĂ A FOTBALULUI ROMÂNESC!
Conducerea va dispune de toate mijloacele necesare performanței, iar sarcina cea mai grea cade în seama jucătorilor. Jucătorii trebuie încurajați și susținuți și la bine și la rău.
Adrian Mititelu, chiar dacă nu va putea fi fizic alături, va susține și va fi aproape de echipă ca și până acum, chiar și din detenție.
Haideți să realizăm, cu puterea lui Dumnezeu și cu toată mobilizarea posibilă, promovarea anul acesta și să îi dăruim patronului nostru un cadou începând chiar cu această sâmbătă, la Timișoara, unde echipa noastră întâlnește ocupanta locului 2, ASU Poli Timișoara, învingând echipa gazdă!
Patronul nostru se va întoarce mult mai puternic, iar atunci când o va face, clubul nostru trebuie să fie la fel de puternic!”

Politica