joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Țicu, primarul invalidat, a fost validat în funcție!

O instanță de judecată a spus „hăis”, altă instanță a spus „cea”, mai exact una l-a invalidat, alta l-a validat. Care a judecat corect, Dumnezeu știe. Însă ce a decis ultima instanță rămâne bătut în cuie: validat în funcția de primar.
Județul Mehedinți are un primar greu de doborât care s-a ridicat din nou când era aproape căzut la pământ. În urma unor lupte aprige în justiție, edilul-șef a reușit să fie validat pentru al VI-lea mandat consecutiv de primar. Ion Țicu, primarul PNL din comuna Pătulele, județul Mehedinți, care a avut probleme cu ANI și care în urma alegerilor locale din această toamnă a fost invalidat de către Judecătoria Vânju Mare, nu s-a lăsat păgubaș. În urma apelului de la Tribunalul Mehedinți, acesta a fost validat în funcția de primar printr-o decizie definitivă a instanței. Avocații lui Țicu sunt casa de avocatură Chiuariu și Asociații din București precum și Florina Vătășescu din Drobeta Turnu Severin, fapt care nu-i secret ci publicat pe portalul Tribunalului Mehedinți.

Tribunalul Mehedinți a decis „hăis”: l-a validat pe Țicu!  
După contestarea invalidării în funcția de  primar Ion Țicu a avut câștig de cauză: „Tip soluție: Admitere apel. Soluția pe scurt: Admite apelul. Schimbă încheierea apelată. Admite cererea formulată de Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 47 Pătulele. Validează mandatul domnului Ţicu Ion, pentru funcţia de primar, candidat din partea Partidului Naţional Liberal, declarat ales în urma alegerilor locale din data de 27.09.2020, organizate în Circumscripţia Electorală nr. 47 Pătulele, judeţul Mehedinţi. Prezenta hotărâre se comunică de îndată prefectului, secretarului general al comunei Pătulele, primarului declarat ales şi se aduce la cunoştinţă publică. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 29.10.2020. Document: Hotarâre 838/2020 29.10.2020”, se arată în decizia Tribunalului Mehedinți.

Judecătoria Vânju Mare a decis „cea”: a invalidat alegerea lui Țicu!
În urma unei decizii a Agenției Naționale de Integritate, Ion Țicu a fost găsit în conflict de interese administrativ. El avea interdicție de a mai ocupa o funcție publică, 3 ani de la încetarea mandatului de primar din perioada 2016 – 2020.
Soluția pronunțată de Judecătoria Vânju Mare vineri 16 octombrie 2020 este următoarea: „Respinge sesizarea formulată de Biroul Electoral de Circumscripţie Nr. 47 Pătulele, Judeţul Mehedinţi. Invalidează alegerea domnului ŢICU ION, candidat din partea Partidului Naţional Liberal, în funcţia de primar al Comunei Pătulele, Judeţul Mehedinţi, în baza art. 149 alin. 2 din OUG nr. 57/2019 rap. la art. 25 din Legea nr. 176/2010, candidat aflat sub interdicţia de 3 ani de a mai ocupa o funcţie electivă. Prezenta încheiere se aduce la cunoştinţa Prefectului Judeţului Mehedinţi şi secretarului general al UAT, care are obligaţia aducerii la cunoştinţă publică prin afişarea acesteia la sediul unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, în termen de cel mult 24 de ore de la comunicare. În termen de 2 zile de la aducerea la cunoştinţă publică, cei interesaţi pot formula apel împotriva încheierii judecătoriei de invalidare a alegerii primarului, apel ce se depune la Judecătoria Vânju Mare. Pronunţată în Camera de Consiliu, astăzi, 16.10.2020, la sediul instanţei.
Document: Încheiere finală (dezinvestire) 16.10.2020”, se arată în soluția dată de Judecătoria Vânju Mare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Țicu a mai căzut odată, dar s-a ridicat cu ajutorul avocaților săi
Primarul Ion Țicu a mai căzut tot în picioare, ca pisica, cu ajutorul unui avocat celebru, fostul ministru al Justiției, Tudor Chiuariu, doctor în drept, care are un birou de avocatură în București numit Chiuariu și Asociații. În iarna anului 2019 Ion Ţicu, primarul PSD pe atunci la Pătulele, aflat la al cincilea mandat, pierde funcţia de primar înainte de termen. Noul prefect al judeţului Mehedinţi, Cristinel Pavel, a emis ordinul de încetare a mandatului având la bază adresa Agenţiei Naţionale de Integritate prin care se comunică faptul că raportul de evaluare emis de Inspecţia de integritate cu privire la nerespectarea regimul juridic al incompatibilităţilor în care s-a aflat Ion Ţicu a rămas definitiv prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit ANI, primarul comunei Pătulele, Ion Ţicu, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 august 2008 – 6 martie 2009, întrucât a deţinut, simultan cu funcţia de primar, şi funcţia de administrator al S.C. Primtrans – Com S.R.L. Deşi primar în funcţie, Ţicu a ales să se pună administrator al firmei unde singurul acţionar era Consiliul Local. Primarul a încercat în instanţă să anuleze raportul de evaluare al ANI, dar fără sorţi de izbândă. De altfel, în data de 12.06.2019, completul de judecată de la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a luat act de „renunţarea revizuentului Ţicu Ion la judecarea cererii de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 3107 din 3 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr.1009/54/2015. Definitivă”.
Fostul prefect PSD al Mehedințiului, Nicolae Drăghiea, schimbat din funcţie de Guvernul Orban în data de 6 decembrie 2019, a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 900 de lei de către Agenţia Naţională de Integritate pe motivul că ar fi refuzat, în calitatea sa de prefect al judeţului Mehedinţi, să emită un ordin prin care să constate încetarea funcţiei de primar al comunei Pătulele, ca urmare a constatării stării de incompatibilitate a lui Ion Țicu. Avocații lui Țicu, casa de avocatură Chiuariu și Asociații, au reușit prin metode legale ingenioase, cu decizii câștigate în instanță, să-l repună în funcția de primar pe Ion Țicu, la nici o lună de zile de la ordinul emis de prefectul Cristinel Pavel împotriva primarului din Pătulele. Reputații avocați au obținut inițial în instanță suspendarea acestui ordin de încetare a mandatului de primar până la judecarea cauzei și apoi au făcut ce au știut ei mai bine în așa fel încât Ion Țicu n-a mai putut fi clintit de nimeni din funcția de primar până la alegerile de acum din toamnă. În toamnă Ion Țicu a părăsit PSD, s-a înscris în PNL și a candidat la funcția de primar pe care a câștigat-o. Primarul Țicu, de-a lungul mandatelor sale, a pendulat de la PSD la PNL și invers, în funcție de interesul politic. Pe vremea când era la PNL, mai demult, Țicu a fost vizitat la Pătulele chiar de către Ludovic Orban, actualul premier. De la evenimentul fastuos de atunci din mediul rural, nu au lipsit tobele și lăutarii…

Politica