Autoritățile au decis plasarea municipiului Târgu-Jiu în scenariul roșu după ce rata de infectare din ultimele 14 zile a depășit 3 la 1.000 de locuitori. Măsura intră în vigoare miercuri noapte, la 00:00, și va fi valabilă două săptămâni.
Masca devine obligatorie și în spațiile publice deschise, iar barurile, restaurantele, cinematografele și sălile de jocuri de noroc vor fi închise pentru 14 zile, a anunțat Prefectul de Gorj, Cosmin Pistol. Acesta nu a exclus impunerea carantinei în anumite localități dacă va fi cazul.
De asemenea, în această perioadă, școlile vor funcționa în sistem online.
De la începutul epidemiei, în județul Gorj au fost raportate 3.174 de cazuri de Covid-19. Miercuri, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, a ajuns la 1,63.
În județ mai sunt în scenariul roșu localitățile Scoarța, Bustuchin și Turcinești, amintește realitateadegorj.net