duminică, noiembrie 17, 2024

Ultima ora

Sport

Un produs de tip Polidin şi un vaccin antigripal sunt în dezvoltare la Institutul „Cantacuzino”

Un produs de tip Polidin şi un vaccin antigripal sunt în dezvoltare la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, directorul instituţiei, colonel doctor Florin Oancea.

Oancea a precizat că, în prezent, pentru vaccinul gripal este în desfăşurare un experiment pe 200.000 de ouă embrionate, informează Agerpres.

„Vom continua modernizarea ariei, pentru transformarea ei într-o zonă experimentală de microproducţie strategică”, a explicat el.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit lui Oancea, în procesul de obţinere a acestui produs s-au analizat şi motivele pentru care a fost suspendată producţia de vaccin antigripal, la „Cantacuzino”, în 2013.

În funcţie de testări, este posibil ca vaccinul să fie disponibil pe piaţă anul viitor, a adăugat Florin Oancea.

Produsul Polidin va fi readus pe piaţă ca supliment alimentar, a indicat el.

„Încercăm să avem produsul, să îl facem în condiţii sigure şi să îl punem pe piaţă sub formă de supliment alimentar. Ca să îl punem pe piaţă sub formă de medicament va fi mult mai complicat şi necesită mai mult timp. Noi sperăm ca într-un an-doi să fie pe piaţă”, a arătat Oancea.

Politica