sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Ultima ora

Sport

COVID-19. Un nou record de infectări în Bulgaria

Autorităţile sanitare au anunţat marţi 2.427 de cazuri de COVID-19 și peste 50 de decese în ultimele 24 de ore.

Bulgaria, care a controlat în general destul de bine primul val al pandemiei de COVID-19 în primăvară, se confruntă în prezent cu o evoluţie alarmantă a numărului de cazuri, în creştere cu 80% în şapte zile – totalul depăşind pragul de 54.000. S-a ajuns la o rată de infectare cumulată de aproape 351 la 100.000 de locuitori. Numărul total de cazuri confirmate de COVID-19 până marți era de 54.069, iar al deceselor – 1.298, potrivit realitatea.net

Numărul total al spitalizărilor a crescut la 2.841 de persoane, dintre care 180 se află la terapie intensivă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Spitalele bulgăreşti, în care numeroşi membri ai personalului medical sunt contaminaţi, au solicitat deja mobilizarea studenţilor de la Medicină.

Din cauza numărului foarte mare de bolnavi COVID-19, aceștia sunt transportați la spital cu mașinile Poliției.

Vizat de numeroase critici, ministerul bulgar al Sănătăţii a solicitat de asemenea cooperarea unităţilor medicale private, care sunt adeseori reticente în a primi persoane contaminate cu noul coronavirus.

Numărul de peste 54.000 de cazuri confirmate în ultimele opt luni de la izbucnirea epidemiei este probabil mult mai mic decât cifrele reale, în contextul în care autorităţile din această ţară efectuează puţine teste, relatează EFE, citată de Agerpres.

Guvernul de la Sofia, puternic contestat de o parte a opiniei publice bulgare, refuză să impună însă un nou „lockdown”, considerând că o astfel de măsură ar fi impopulară. Noi restricții sunt aplicate de joia trecută, după explozia cazurilor de COVID-19: au fost închse universităţi, licee şi cluburi de noapte timp de două săptămâni.

Politica