Germania a intrat în carantină parţială luni, cu restricţii radicale privind contactele fizice şi cu închideri de întreprinderi în luna noiembrie, cu scopul de a frâna creşterea infecţiilor de coronavirus înaintea începerii sărbătorilor de Crăciun.
La Munchen şi Berlin, unii au profitat de weekend pentru a savura o băutură sau o masă în oraş înaintea intrării în carantină, având în vedere că, odată cu noul ‘lockdown’, se închid restaurantele şi barurile, precum şi cinematografele, teatrele, muzeele şi alte facilităţi culturale şi de agrement.
Reuniunile în aer liber sunt de asemenea limitate la membrii a cel puţin două familii, cu maximum de 10 persoane, potrivit regulilor decise de guvernul federal şi de landurile germane săptămâna trecută.
Fanilor le este interzisă prezenţa la meciurile de fotbal din Bundesliga, sportul amator este suspendat, iar sălile de sport, piscinele, saloanele de cosmetică, masaj şi cele de tatuaje sunt închise.
Spre deosebire de prima carantină din acest an, şcolile şi grădiniţele rămân deschise, precum şi majoritatea magazinelor şi a saloanelor de coafură.
Institutul Robert Koch, autoritatea principală în domeniul monitorizării şi prevenirii bolilor din Germania, a raportat luni 12.097 de noi cazuri în ultimele 24 de ore, ceea ce a urcat total la 545.027. De asemenea, au fost înregistrate 49 de noi decese, aducând totalul la 10.530 de decese de la începutul pandemiei, scrie Agerpres.