marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Alegeri prezidențiale în Republica Moldova. Igor Dodon şi Maia Sandu ajung în turul doi

Surpriză de proporții în alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Candidata opoziției, Maia Sandu, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. După ce inițial a fost dată pe locul al doilea la votul din țară, scorul s-a modificat simțitor după ce Comisia Electorală Centrală a început să proceseze și rezultatele votului din diaspora, scrie Digi24.

După procesarea a 99,53 la sută dintre procesele-verbale (din 2.133 de secții de vot dintr-un total de 2.143), Maia Sandu conduce cu 35,93 la sută din voturi, pe locul al doilea fiind Igor Dodon cu 32,76 la sută din sufragii, în timp ce Renato Usatîi are 16,95 la sută.

Dacă la votul din țară Igor Dodon și Maia Sandu erau la diferență de circa trei procente, după ce au început să vină și rezultatele de la secțiile de vot din diaspora – unde s-a stat la cozi și au votat în jur de 140.000 de persoane -, candidata PAS a trecut în frunte și îl depășește pe actualul președinte prorus cu mai mult de un procent.

Policlinica Buna Vestire Craiova

După centralizarea rezultatelor indicate de procesele-verbale din 2.111 secții de vot din totalul celor 2.143 (însemnând 98,51 la sută din secțiile de vot), Maia Sandu avea 34,81 la sută din voturi, în timp ce Igor Dodon – 33,68 la sută din voturi. Pe locul al treilea se situează Renato Usatîi cu 16,98 la sută din voturi. 

În turul al doilea de scrutin, care va avea loc la 15 noiembrie, se vor înfrunta, așadar, Maia Sandu și Igor Dodon, însă această răsturnare de situație adusă de votul din diaspora dă șanse noi candidatei opoziției prooccidentale.

Ar putea exista o mobilizare mai mare la vot în turul al doilea de scrutin, în condițiile în care la alegerile din 1 noiembrie au participat aproape 43 la sută dintre alegătorii înscriși (față de 50 la sută la alegerile din 2016, când în turul al doilea s-au înfruntat tot Igor Dodon și Maia Sandu).

Scrutinul de duminică, desfășurat în plină pandemie și în condiții meteo nefavorabile, i-a descurajat pe mulți alegători să iasă din case. Turul al doilea i-ar putea mobiliza mai mult pe tineri, care au venit la vot în proporție mică, ar putea mobiliza și mai mult diaspora și, în plus, observatorii sunt de părere că o parte din electoratul lui Renato Usatîi nu va vota cu Igor Dodon.

Politica