miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Turcia: Cel puţin 37 de morţi după seismul din Marea Egee

Cel puţin 37 de persoane au murit după ce un cutremur puternic a lovit vineri vestul Turciei, a anunţat preşedintele Recep Tayyip Erdogan, adăugând că până la 103 supravieţuitori au fost scoşi de sub clădirile prăbuşite, relatează sâmbătă Reuters, citat de Agerpres.

Un total de 885 de persoane au fost spitalizate, dintre care 667 au fost deja externate, a declarat Erdogan în oraşul Izmir,al treilea cel mai mare din Turcia şi unde un cutremur cu magnitudinea de 6,6 a distrus aproape 20 clădiri şi a declanşat un tsunami.

Au fost amenajate aproximativ 3.000 de corturi, în timp ce cămine studenţeşti sunt pregătite să găzduiască localnici care trebuie să stea departe de clădirile avariate, a precizat Erdogan.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, preşedintele turc le-a mulţumit liderilor mondiali pentru mesajele de solidaritate, adăugând că peste 90 de ţări au transmis condoleanţe.

Un cutremur cu magnitudinea de 6,7 grade s-a produs, vineri, în Grecia, în insulele Dodecanese, informează Centrul Seismologic Europeano-Mediteranean (EMSC). Inițial magnitudinea cutremurului a fost de 7 grade pe scara Richter, apoi a fost revizuită la 6,7 grade. Cutremurul s-a produs la ora 13.51, ora României, în insulele Dodecanese, dar s-a simțit și în Turcia.

Seismul a fost resimţit puternic în zone din Turcia şi Grecia.

În Grecia au fost semnalate daune la unele imobile de pe insulele Samos şi Chios, conform agenţiei de presă AMNA.

În Izmir mai multe clădiri s-au prăbuşit.

Politica