vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Italienii, din nou în stradă pentru a protesta împotriva măsurilor anti-Covid

Au fost scene violente în centrul Romei, marți seară, unde italienii au mers să protesteze împotriva măsurilor impuse de autorități pe fondul creșterii numărului de infectări cu Covid-19 în Italia.  

Mulțimea adunată și-a strigat nemulțumirea, iar forțele de ordine au intervenit cu tunuri de apă pentru a dispersa numărul tot mai mare de protestatari, scrie publicația Il Giornale.

Nu este primul protest de acest fel în Italia, care a raportat 21.000 de noi cazuri de Covid-19 în doar 24 de ore. Scene asemănătoare au putut fi văzute în noaptea de luni spre marţi în mai multe oraşe italiene, precum Milano şi Torino, în timpul protestelor împotriva închiderii la ora locală 18:00 a barurilor şi restaurantelor, decretată de guvernul de la Roma pentru a stopa contagierea cu Covid-19, informează EFE, citată de Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La Milano, unde grupuri de manifestanţi au aruncat cu pietre, petarde şi artificii asupra forţelor de ordine şi sediului regiunii Lombardia, 28 de persoane au fost reţinute.

Aceeaşi situaţie s-a înregistrat şi la Torino, unde indivizi cu cagule s-au confruntat cu agenţii de poliţie, au distrus vitrinele mai multor magazine şi au vandalizat mai multe localuri. Poliţia a efectuat peste zece arestări, potrivit presei locale.

Restaurantele şi cafenelele din Italia și-au redus programul de funcţionare, iar cinematografele şi sălile de sport s-au închis. Guvernul italian a impus măsurile de restricţie, inclusiv de circulație pe timpul nopții în unele zone, pentru cel puţin o lună, pe fondul creșterii infectărilor cu coronavirus de la o zi la alta. 

foto: Digi24

Politica