duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Medicii rezidenți din Barcelona, la limita răbdării! Au protestat dezbrăcați

Sute de medici şi angajaţi din sistemul sanitar protestează în Spania faţă de lipsa de strategie a autorităţilor în condiţiile actualei pandemii. Cel mai sonor protest a fost la Barcelona, unde medicii rezidenţi şi-au dat hainele jos ca să arate că au ajuns la capătul răbdării.

Rezidenţii condamnă lipsa de empatie a guvernului catalan care nu le măreşte salariile de mulţi ani şi îi exploatează de mai bine de jumătate de an în ture fără sfârşit.

„Noi am crezut din prima zi că pentru asta ne-am făcut medici şi infirmieri. Şi ne-am luptat, nu cu curaj, ci mai degrabă cu entuziasmul dat de faptul că noi pentru asta ne-am pregătit. Acum am văzut că e un maraton şi începe să aibă efecte la nivel psihologic. Epidemia din 1918 a lăsat o atmosferă de anxietate şi de depresie în Europa, care a durat mai mulţi ani. A durat 4 – 5 ani ca să treacă şi cred că acum va fi la fel”, spune César Carballo, medic la Spitalul Ramón y Cajal din Madrid.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Rezidenţii catalani sunt în grevă de mai multe zile, la fel ca şi medicii de la 112 Madrid, care vor fi însoţiţi la proteste şi de colegii lor din toată regiunea, scrie Mediafax.

Peste 50.000 de medici s-au infectat în primele luni ale pandemiei, în Spania, când au crezut că lupta cu Covid-19 era misiunea generaţiei lor.

Mulţi angajaţi din sistemul sanitar spaniol suportă acum efectele psihologice, pe care le resimte întreaga societate spaniolă, la fel cum s-a întâmplat acum un secol.

Mai mulţi directori din guvernul regional al Madridului au demisionat de la conducerea administraţiei sanitare, în timpul valului de proteste organizate de sindicatele medicilor.

Foto: Captura Youtube Euronews

Politica