marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: O barjă a lovit frontal mănăstirea Mraconia

Accident mai puțin obișnuit pe Dunăre în Mehedinți dincolo de Orșova, pe Clisură. Din motive încă neelucidate, o barjă care naviga pe fluviu a intrat frontal în mănăstirea Mraconia. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată clar cum mastodontul plutitor lovește în plin balconul sfântului locaș.
„În 30 de ani, de când slujesc aici, am avut 3 incidente de acest fel. Este vorba de un șlep românesc, care a părăsit șenalul navigabil. Fiind aici, cu turiștii, am văzut totul. Multe vapoare se apropie de mănăstire să filmeze, sau să pozeze, iar eu am crezut că și ei vor face la fel. Am gândit, apoi, că suntem puși în pericol. Am evacuat, imediat, turiștii. Practic, nava a venit perpendicular de la șenalul navigabil. Impactul a avut loc în colțul mănăstirii. Barja a urcat și a rupt toată platforma, iar partea de jos a venit și a rupt tot sistemul care făcea legătura pentru ambarcațiuni. De aici, a ricoșat și a rupt chiliile maicilor”, a declarat popa Cristian Târtea de la Mănăstirea Mraconia.
„Polițiștii Postului de Poliție Transporturi Navale Orșova au fost sesizați cu privire la faptul că o ambarcațiune, în timp ce se deplasa pe fluviul Dunărea, a intrat în coliziune cu o construcție ce aparține unei mănăstiri, în zona fluvială Mraconia. La fața locului, s-au deplasat reprezentanți ai poliției Orșova, împreună cu echipa operativă a Căpităniei Orșova, care, în urma verificărilor, au stabilit că aspectele sesizate se confirmă. În cauză, s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă”, a anunțat agentul șef Andreea Rădoi, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Mehedinți.

Politica