Țările europene se confruntă cu o penurie de remdesivir din cauză că stocurile, limitate, se termină, au anunțat oficialii din mai multe țări UE.
În iulie, cele 27 de țări UE și Marea Britanie, cu o populație totală de 500 de milioane, și-au asigurat doze pentru tratarea a aproximativ 30.000 de pacienți.
În schimb, SUA au semnat un contract pentru peste 500.000 de tratamente complete, adică cea mai mare parte a producției Gilead din perioada iulie-septembrie.
”Am rămas fără remdesivir”, a declarat Martijn Janssen, purtător de cuvânt al ministerului olandez al Sănătății, adăugând totuși că așteaptă curând noi livrări.
”Vrem să ne asigurăm nu numai că sunt destule stocuri, ci și – mai important – că toată lumea va avea acces la el pe teritoriul european”, a spus șefa Gilead pentru livrări.
Acest medicament antiviral a dovedit că reduce perioada de spitalizare în cazurile severe de Covid-19. Remdesivir și steroidul dexametazonă sunt singurele medicamente autorizate în Europa pentru tratarea Covid-19. Ambele au fost adminsitrate și lui Donald Trump, împreună cu un ”cocktail” experimental de anticorpi.
Spitalizările de bolnavi cu coronavirus cresc rapid în Europa, deși în multe țări sunt sub nivelul din primăvară.
Ministrul polonez al sănătății, Adam Niedzielski, a spus marți că medicamentul este pe cale să se termine în mai multe spitale, chiar dacă ultimul transport a venit vineri.
Spania, țara cu cea mai mare rată a infectărilor din Europa a avut o criză de remdesivir la sfârșitul lunii august, dar acum spune că are destule doze pentru săptămânile următoare.
Marea Britanie, care s-a alăturat UE în contractul de furnizare a medicamentului, a raționalizat administrarea acestuia, având prioritate pacienții cu Covid-19 care au nevoie cel mai mult de el.
Penuria va genera noi dezbateri privind disponibilitatea și prețul medicamentelor anti-covid.
Dacă dexametazona, un medicament generic, este găsit ușor și ieftin, remdesivir este protejat de brevetul Gilead. Compania a stabilit un preț de 2.340 de dolari/ pacient pentru țările bogate și spune că a donat tratamente pentru sute de mii de pacienți în toată lumea.
La mijlocul lunii septembrie, un oficial al Comisiei Europene a spus, într-o întâlnire cu experți guvernamentali din țări UE, că un nou contract va fi semnat până la sfârșitul lui septembrie – început de octombrie, ”pentru a preveni o pauză în livrări”.
Stocurile pe care și le-a asigurat până acum UE erau menite să acopere necesarul până la sfârșit de septembrie.
Nelu Tătaru a fost întrebat marți dacă există probleme cu aprovizionarea cu Remdesivir, în condițiile în care unele spitale nu mai au acest medicament, spunând că la acest moment sunt în depozite 4.000 de flacoane.
„La începutul lunii iulie noi am folosit în terapie Remdesivir, 11.892 de flacoane. În acest moment în depozite avem 4.000 de flacoane. Acest tratament cu Remdesivir este un tratament care face parte din protocol, la diferite cazuri selectate pe anumite criterii, pe care medicul curent îl acceptă pentru pacientul respectiv. Este un tratament care se dă pentru cinci zile”, a răspuns Tătaru.
„Dar nu trebuie să îl vedem ca pe un element salvator. (…) Avem vreo cinci antivirale care se dau în acest moment”, a conchis Nelu Tătaru, citat de Hotnews.