joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Selecționerul Adrian Mutu a anunțat lotul pentru partidele cu Ucraina și Malta

Pe 9 octombrie, tricolorii U21 vor întâlni Ucraina, în deplasare, iar pe 13 octombrie vor evolua la Giurgiu, cu Malta, în preliminariile EURO 2021. Reprezentativa României ocupă poziția a doua în Grupa 8, cu trei jocuri rămase de disputat. Cele nouă câștigătoare ale grupelor preliminare și cele mai bune cinci locuri doi se vor alătura gazdelor Ungaria și Slovenia la EURO 2021.
Meciurile din cele patru grupe ale turneului final se vor desfășura între 24 și 31 martie 2021. Echipele calificate mai departe din grupe, primele două clasate, vor lupta pentru titlul european în fazele eliminatorii programate în aceleași două țări, Ungaria și Slovenia, în perioada 31 mai – 6 iunie 2021. Inițial, sistemul de calificare includea un play-off între 8 formații clasate pe locul secund în preliminarii, cu cele 9 câștigătoare ale grupelor și cel mai bun loc doi calificate direct la turneul final.
Cei 24 de jucători din lotul U21 pentru cele două partide din octombrie sunt:
Portari: Andrei Vlad (FCSB), Teodor Axinte (Politehnica Iași), Marian Aioani (Chindia Târgoviște);
Fundași: Denis Haruț (FC Botoșani), Ștefan Vlădoiu (CSU Craiova), Alexandru Pașcanu (SD Ponferradina / Spania), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Radu Boboc (FC Viitorul), Raul Opruț (Hermannstadt), Radu Drăgușin (Juventus Torino / Italia);
Mijlocași: Marius Marin (AC Pisa / Italia), Tudor Băluță (Brighton / Anglia), Cătălin Itu (CFR Cluj), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Darius Olaru (FCSB), Ion Gheorghe (FC Voluntari), Alexandru Mățan (FC Viitorul), Claudiu Petrila (CFR Cluj), George Cîmpanu (FC Botoșani), Denis Drăguș (Crotone / Italia);
Atacanți: Louis Munteanu (ACF Fiorentina / Italia), George Ganea (FC Viitorul), Valentin Costache (CFR Cluj).
Selecționerul Adrian Mutu a stabilit și o listă adițională de jucători, în cazul în care va fi nevoie de înlocuirea vreunuia dintre fotbaliștii convocați: Horațiu Moldovan (UTA), Baiaram Ștefan, Vladimir Screciu (ambii CSU Craiova), Adrian Petre, Gabriel Simion (ambii FCSB), Ricardo Grigore (Dinamo București), Mihai Velisar (Gaz Metan), Nicolae Carnat (Sepsi OSK), Alexandru Vodă (Hermannstadt) și Carlo Casap (FC Viitorul).

Politica