Toți arborii din cel mai mare parc din Târgu Jiu vor fi scanați cu un aparat de ultimă generație, pentru a fi identificați cei bolnavi, care s-ar putea prăbuși.
Acțiunea a început de pe aleea care găzduiește sculpturile lui Constantin Brâncuși mai ales că, în această vară, mulți arbori au fost doborâți de vânt în apropierea operelor.
Tomografia permite specialiștilor să afle care este calitatea lemnului și implicit starea de sănătate a copacilor. Arborii care aparent sunt sanantosi, pot avea defecte și pot deveni un pericol pentru societate, scrie Agerpres.
Prin analiza efectuată specialiștii știu și care va fi evoluția în timp a copacului. Metodă prin care se află starea de sănătate a copacului nu afectează integritatea arborilor.
Tomograful sonic de ultimă generație investighează fiecare copac și afișează problemele trunchiului.
Specialiștii vor să identifice copacii bătrâni și bolnavi, care ar putea fi un pericol pentru cei care ajung în parc și pentru sculpturi. Cei responsabili de protejarea operelor lui Brâncuși au făcut un inventar al copacilor periculoși. Mulți castani ar trebui tăiați și plantați, în locul lor, arbori ornamentali.
Tomograful pentru copaci a costat în jur de 100.000 de lei.