joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Polițiștii vâlceni au fost cu ochii pe procesul electoral: sute de agenți, mobilizați pentru vot!

Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din 27 septembrie au luat toate măsurile, potrivit competenței, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică.

Poliția a anunțat încă de vineri faptul că se vor lua măsuri în ziua votului: „Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne Inspectoratul Județean de Jandarmi Vâlcea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea precum și Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Grigore Al. Ghica” Drăgășani și alte structuri M.A.I., se vor afla în misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot”, spuneau oamenii legii.

Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei COVID – 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.

Policlinica Buna Vestire Craiova

767 de efective, dintre care 393 de poliţişti, 212 jandarmi, 75 de reprezentanţi I.S.U. și 87 de la alte structuri au asigurat paza şi protecţia a 434 de secţii de votare în 372 de locații.

În ziua procesului electoral, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea a avut în responsabilitate 218 secții de votare, constituite în 199 de locaţii, unde, potrivit IPJ Vâlcea, au fost trimiși 204 poliţişti. Jandarmii vâlceni au avut în responsabilitate 129 de secții de votare dispuse în 100 de locații, unde au fost trimiși 106  agenți, restul fiind în responsabilitatea altor structuri ale M.A.I.

„Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor. De asemenea, specialiștii I.S.U. au desfăşurat activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență”, au precizat reprezentanții IPJ Vâlcea.

Politica