luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Exit-poll. Olguţa Vasilescu – primar

Lia Olguţa Vasilescu i-a convins pe cei mai mulţi dintre alegătorii prezenţi la urne să o voteze, conform exit-poll-urilor Curs Avangarde.

Astfel, Olguţa Vasilescu, candidatul PSD, a fost votată primar al Craiovei de 35% dintre alegători. Giugea s-ar clasa pe poziţia a doua la o diferenţă de 5%.

„Conform rezultatelor exit-poll, la ora actuală avem funcția de primar al Craiovei, avem, de asemenea, președintele Consiliului Județean, câștigat de PSD. La Consiliul Local și Consiliul Județean, suntem, de asemenea, partidul aflat pe primul loc în preferințele craiovenilor și doljenilor. Le mulțumim tuturor celor care ne-au votat astăzi și militanților care, în această perioadă de campanie, au fost alături de noi, mai ales că a fost, cred, cea mai mizerabilă campanie electorală din ultimii 20 de ani. Eu așa ceva nu am mai trăit până acum, dar, cu siguranță, mesajul nostru a ajuns la electorat”, a declarat Olguţa Vasilescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Duminică, prezenţa la urne în judeţul Dolj a fost de 50,22%, iar în Craiova de 35,68%.

Politica