marți, noiembrie 19, 2024

Ultima ora

Sport

Jocuri murdare la Orodel, cu victime colaterale. Luptele electorale se dau în defavoarea sătenilor și al intereselor acestora

Campania electorală este mai încordată ca niciodată în comuna Orodel. Doar că înfruntarea între candidați nu se dă în proiecte de dezvoltare a comunității, ci prin tertipuri și interese ascunse. Așa se face că mai mulți susținători ai primarului în funcție, Jane Vîlcomeanu, au fost amenințați și dați afară de la serviciu pentru a nu-l mai ajuta în campanie. În tot acest timp, edilul-șef muncește să își ducă la bun sfârșit investițiile începute în localitate.
Jane Vîlcomeanu este omul care cunoaște fiecare cotlon al comunei pe care o păstorește încă din anul 2000. După ce patru ani a fost viceprimar, în anul 2004 a reușit să câștige încrederea sătenilor și să dobândească funcția de edil-șef. De atunci și până acum, la fiecare examen electoral a avut același contracandidat, dar niciodată lupta electorală nu a fost la fel de murdară ca în acest an.
„Eu mi-am format o echipă de oameni capabili, oameni care au venit alături de mine și în Consiliul Local. Împreună am putut să realizăm multe lucruri benefice în comună, investiții ce erau necesare. Asfalt, alimentare cu apă, canalizare, reabilitarea clădirilor de interes, toate au fost făcute în ani întregi de muncă. Doar că acești oameni se tem acum să își mai arate susținerea pentru că au primit amenințări, iar unele dintre acestea au fost și puse în practică”, declară cu amărăciune primarul comunei Orodel.
Practic, patru dintre cei șapte consilieri și susținători ai edilului au fost dați afară de la serviciu pentru a fi constrânși să nu își mai dea votul la alegerile din 27 septembrie. Oamenilor li s-a promis că urmează să își redobândească locurile de muncă doar dacă îl vor susține pe candidatul Partidului Național Liberal.
„Acești oameni lucrează ca poștași, ca pădurari. Au fost chemați de șefii lor și amenințați. Acum sunt speriați și mi-au explicat că se tem pentru viitorul lor. Nu am ce să fac, nu pot să procedez la fel pentru a-i face să vină alături de mine. Mă bazez pe consătenii mei să înțeleagă ce important este pentru comună să pot continua proiectele și lucrările aflate în derulare”, explică Jane Vîlcomeanu.
La Orodel, nevoile oamenilor sunt multe. Cu o populație de aproape 3.000 de locuitori, cu o medie de vârstă avansată, așezarea are necesități specifice: servicii medicale, drumuri asfaltate, utilități, facilități pentru agricultori.
„Gospodăriile din cele cinci sate sunt destul de dispersate, astfel că rețeaua de alimentare cu apă și cea de canalizare au putut fi puse la punct doar în Călugărei. Acolo apa este atât de bună, că nu este necesară trecerea prin stația de tratare. Am alocat fonduri importante pentru școli și grădinițe, iar toate grupurile sanitare sunt în acest moment în curs de modernizare cu ajutorul unei finanțări prin PNDL. Am reabilitat și dotat clădirea Primăriei. Cea mai mare parte a investițiilor s-au făcut însă în drumuri. Cu ajutorul fondurilor europene și guvernamentale am reușit să amenajăm 11 kilometri de drum de exploatare agricolă și să asfaltăm o bună parte din drumurile comunale”, susține edilul.
Unele lucrări sunt acum în plină desfășurare sau își așteaptă ordinul de începere.
„Se lucrează intens la modernizarea străzilor în Călugărei, Cornu și Orodel. Este vorba de 9 kilometri de asfalt. După finalizarea acestei lucrări, 75% din comună o să fie asfaltată. După aceea se va realiza iluminatul public, cu fonduri de la Ministerul Mediului. Și două cămine culturale vor beneficia de finanțare guvernamentală. Compania Națională de Investiții se va ocupa de reabilitarea căminelor din Orodel și Călugărei. Toate acestea fac parte din planurile mele de modernizare a localității”, susține primarul.
Jane Vîlcomeanu a reușit la fiecare rundă electorală să câștige cu un procent covârșitor alegerile. Acum candidează din nou din partea Partidului Social Democrat și îi așteaptă pe toți cei care se bucură de transformarea comunității să îi dea din nou votul de încredere.
„Este trist că participăm la o astfel de înfruntare electorală, una în care oamenii implicați și muncitori sunt amenințați pentru votul lor. Este o practică inacceptabilă, iar alegătorii trebuie să știe că votul lor trebuie dat din convingere, nu din șantaj. Jane Vîlcomeanu este un primar eficient, legitimat de numărul de voturi pe care l-a primit de fiecare dată și care merită să își vadă comunitatea transformată în bine. Vom fi alături de el și îl vom sprijini să își îndeplinească datoria față de cetățeni”, promite Cosmin Vasile, candidatul PSD la funcția de Președinte al Consiliului Județean Dolj.

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană DOLJ, executat de SC Inter Regional Management SRL, Jurnalul Olteniei, CUI Mandatar Financiar: 21200019

Politica