vineri, noiembrie 15, 2024

Ultima ora

Sport

O nouă experiență în premieră marca Grupul CEZ în România și Neversea

Grupul CEZ în România, cel mai mare producător privat de energie verde din România, împreună cu Neversea au încheiat sezonul estival cu o nouă premieră mondială: primul DJ performance din lume alimentat cu energie 100% regenerabilă desfășurat pe apă, în largul Mării Negre pe un catamaran și trei veliere. Astfel, pe tot parcursul actului artistic, nici pentru mișcare, nici pentru alimentare nu s-au folosit deloc combustibili fosili, ci doar energia verde produsă de vânt. Inițiativa este o confirmare a parteneriatului „verde” dintre Grupul CEZ și Neversea, precum și o continuare a premierei mondiale din 2019, când parcul eolian CEZ a găzduit primul DJ din lume care a mixat pe o turbină eoliană.

Această nouă premieră a marcat premierea câștigătorilor din cadrul campaniei „The Green Challenge”, lansată luna trecută de Grupul CEZ în România și Neversea, cu scopul de a încuraja consumul responsabil de energie și de resurse naturale neregenerabile. Câștigătorii concursului au fost premiați cu invitații duble la festivalul Neversea 2021, dar și cu o experiență unică în cadrul unei petreceri exclusiviste alături de prieteni, organizată la începutul acestei luni pe un catamaran și trei veliere în largul Mării Negre.

Participanții s-au bucurat de muzica DJ-ului MarkAzzeko, care, timp de 6 ore, și-a alimentat echipamentele muzicale cu energie verde provenită de la hidro-generatorul ambarcațiunii personalizate. De asemenea, catamaranul și cele trei veliere au fost propulsate exclusiv cu puterea vântului, iar energia electrică consumată pe parcursul acțiunii a fost 100% regenerabilă, produsă cu ajutorul unui hidrogenerator aflat la bordul ambarcațiunilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Experiența oferită de către Grupul CEZ în România și de Neversea câștigătorilor concursului The Green Challenge a fost completată de un show de kite-uri și cursuri de Stand-up Paddle, activități 100% verzi.

Campania ,,The Green Challenge”, pentru o ediție Neversea și mai verde, în 2021
Peste 350 de persoane au răspuns provocării de a răspunde cât mai creativ la întrebarea ,,Visează că ai puteri supranaturale! Ce ai face pentru ca viitorul să fie mai verde și sustenabil?”.
După selecția răspunsurilor, participanții au adoptat o turbină din Parcul Eolian CEZ, cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, care deține 240 de turbine eoliene și este întins pe o suprafață de 600 de hectare, la 17 kilometri de Marea Neagră.

Primii trei posesori ai celor mai harnice turbine eoliene, cele care au avut cea mai mare producție de energie verde pe parcursul competiției, au câștigat câte o invitație dublă la Neversea 2021 și o invitație dublă la petrecerea organizată pe veliere, la Malul Mării Negre, pe 6 septembrie, oferită de Grupul CEZ în România și Neversea, cu toate cheltuielile asigurate și distracția pe măsură.
În 2019, parcul eolian CEZ, partener al festivalului Neversea, a găzduit o experiență muzicală istorică la nivel mondial: primul DJ care a mixat pe o turbină eoliană. Alex Parker, care a fost prezent și pe scena principală a festivalului Neversea în 2018, a pus muzică, timp de 5 ore, de la o înălțime de peste 100 de metri distanță de pământ, în cel mai mare parc eolian uscat din Europa.  

Tot în 2019, zona CEZ din incinta festivalului Neversea a fost alimentată exclusiv cu energia regenerabilă produsă în parcul eolian din județul Constanța. Organizatorii Neversea își propun ca întreg festivalul să fie alimentat în viitor cu energie verde.

Direcţia Comunicare şi Marketing
CEZ România

Despre Grupul CEZ în România

Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA care, după procesul de transformare, asigură alimentarea cu energie electrică a şapte judeţe: Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Teleorman. Afacerile Grupului CEZ în România sunt reprezentate de cele nouă companii – Distribuţie Oltenia, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development, TMK Hydroenergy Power și CEZ ESCO România.
CEZ Vânzare este principalul furnizor de energie electrică din sud-vestul României, dar şi furnizor de gaze naturale, cu un portofoliu de clienţi casnici şi industriali care depășește 1,3 milioane de clienţi.

Despre Neversea
Cel mai mare festival de la Marea Neagră, Neversea este Insula Visurilor și dorințelor împlinite, locul în care se împletesc cele mai frumoase povești, se leagă prietenii în pași de dans sub cerul înstelat și se aude muzica celor mai tari artiști și DJ-i ai planetei, până la răsărit. Este destinația perfectă pentru cei care vor să evadeze, să viseze cu ochii deschiși, să fie liberi și fericiți, într-o lume construită special pentru ei.
Jessie J, The Script, John Newman, Dua Lipa, Rita Ora, Sean Paul, G-Eazy, Aloe Blacc, Armin van Buuren, Afrojack, Hardwell, Danny Avila, KSHMR se numără printre artiștii care au făcut senzație pe scenele Neversea și au lăsat amintiri de neuitat la Marea Neagră.
În 2019, peste 240.000 de oameni din toată lumea au pășit pe Insula Visurilor și au trăit o binemeritată vacanță, de 4 zile și 4 nopți.

Politica