marți, noiembrie 19, 2024

Ultima ora

Sport

Înlocuitorul prefectului de Vâlcea, infectat cu COVID-19

Patru persoane din Prefectura Vâlcea au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus, scrie gazetavalceana.ro. Sursa citată menționează că printre cei infectați se regăseşte şi Eugenia Stîngă, șeful Serviciului Financiar, Contabilitate, Resurse Umane și Administrativ. Aceasta îi luase locul prefectului, timp în care Sebastian Fârtat se află în concediu medical. În urmă cu o săptămână, prefectul de Vâlcea a fost testat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.  
După ce prefectul a fost infectat, s-a anunțat faptul că în următoarea ședință a Guvernului va fi numit și un subprefect pentru județul Vâlcea, care va prelua atribuțiile prefectului până la revenirea acestuia la serviciu. Până joi, 10 septembrie, nu a fost făcută nici o numire.
Sebastian Fârtat, noul prefect al județului Vâlcea, a depus jurământul de învestitură la începutul lunii august. Fârtat, în vârstă de 34 de ani, a ocupat din decembrie 2019 și până în august 2020 funcția de subprefect al județului Vâlcea și îi urmează în funcția de prefect lui Tiberiu Costea, al cărui mandat a încetat, tot prin hotărâre de Guvern, în data de 7 august 2020.
„Prioritatea mea a fost și rămâne profesionalizarea administrației și creșterea calității serviciilor publice, cu accent pe educație și sănătate. Traversăm o perioadă extrem de dificilă. Există o singură cale de a depăși această criză: aceea ca toate instituțiile implicate direct sau indirect, să lucreze împreună profesionist, fără interese politice și cu respect față de cetățean. Oamenii au mare nevoie să-și recapete încrederea în instituțiile statului, să se simtă în siguranță, respectați și ascultați. Un prim pas pentru a recâștiga încrederea în instituțiile statului este transparentizarea actului administrativ. Dacă am învățat ceva bun în aceste luni de izolare și de distanțare fizică, este că în on-line se pot efectua numeroase activități administrative, astfel încât cetățeanul să își poată rezolva cu ușurință problemele. De aceea, îmi doresc ca digitalizarea tuturor instituțiilor să fie extinsă cât mai repede cu putință pentru o comunicare eficientă atât cu cetățenii, cât și între instituții. Acesta este unul dintre proiectele la care eu țin foarte mult și pe care l-am susținut și ca subprefect. Îi mulțumesc domnului premier Ludovic Orban pentru încrederea pe care mi-a acordat-o, numindu-mă prefect al județului Vâlcea. Este o onoare pe care mă voi strădui să o merit. Nu în ultimul rând, îi mulțumesc domnului prefect Tiberiu Costea. Au fost câteva luni în care am făcut echipă bună la Prefectura Vâlcea și în care am învățat multe de la dumnealui. Îi doresc sincer mult succes în tot ceea ce și-a propus să facă în continuare”, a transmis noul prefect al județului Vâlcea după depunerea jurământului.
În momentul în care înlocuitoarea prefectului, Eugenia Stîngă, a fost depistată pozitiv, autoritățile anunțau că în județul Vâlcea au fost confirmate 1.405 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei. În unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se aflau internate 78 de persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 25 sunt asimptomatice și cu forme ușoare de boală, 48 au forme medii și 5 sunt internate în secția ATI. Numărul persoanelor declarate vindecate până în acel moment era de 585 din cele internate în unități sanitare de la începutul pandemiei.

Politica