Un gorjean a ajuns pe mâna poliției după ce a săvârșit 4 infracțiuni

Anghel Catalin

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au fost sesizați de către o femeie, din comuna Dănești, în calitate de administrator al unei societăți comerciale cu punctul de  lucru în comuna Dănești, despre faptul un bărbat a sustras din interiorul magazinului un aparat electronic video multigame.

„Echipa operativă constituită la nivelul subunității s-a deplasat la fața locului, ocazie cu care a stabilit faptul că, un bărbat, de 32 de ani, din comuna Dănești,  s-a deplasat cu un autoturism la magazin, de unde ar fi sustras aparatul electronic și a mers pe un câmp, unde a distrus sistemul de depozitare al banilor, sustrăgând din această suma de 1.910 lei, abandonând autoturismul și aparatul electronic pe câmp. În urma verificărilor efectuate s-a mai constatat faptul că bărbatul a condus  autoturismul pe DC Ungureni, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, totodată având numărul provizoriu  expirat din data de 15 iulie”, au informat polițiștii gorjeni.

Aparatul electronic a fost predat administratorului societății comerciale, iar suma de 1.910 lei a fost ridicată de la bărbat până la definitivarea cercetărilor. În cauză s-a întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, distrugere, conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol