Nelu Tătaru, Ministrul Sănătăţii, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că o unitate de învăţământ se poate închide dacă există trei cazuri de infecţie cu noul coronavirus în clase diferite.
„Când avem trei cazuri în trei clase diferite, acea şcoală se închide şi copiii şi profesori intră în izolare pentru două săptămâni, urmând anchetele epidemiologice să determine cei care au fost contacţi direcţi, urmând ca aceştia la fel să dezvolte o anchetă epidemiologică, în condiţiile în care sunt pozitivi”, a declarat Tătaru.
El a spus că părintele care are un copil bolnav trebuie să îl ţină acasă, să ia legătura cu medicul de familie şi să anunţe şcoala.
„Părintele care are un copil bolnav acasă îl va ţine acasă, va lua legătura cu medicul de familie anunţând şcoala că acel copil este bolnav şi luând măsurile în consecinţă împreună cu medicul de familie, precizând dacă este un tratament care poate fi luat acasă sau dacă se înscrie într-o definiţie de caz şi trebuie evaluări suplimentare, precum şi o anchetă epidemiologică”, a explicat Tătaru.