Premierul Ludovic Orban a declarat duminică, la B1 TV, că starea de alertă va fi prelungită după 15 septembrie, iar în acest context vor fi stabilite regulile pentru alegerile locale.
„În ceea ce priveşte ziua votului, asta o vom reglementa în Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă. Pe data de 15 (septembrie – n.r.) va fi adoptată. Noi suntem încă în prelungirea stării de alertă, 16 august – 16 septembrie. Deocamdată nu putem reglementa decât după ce prelungim starea de alertă, în Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă şi acolo vom da bază şi pentru emiterea ordinului comun privitor la regulile de desfăşurare a votului în ziua votului. Deja am avut discuţii repetate, am stabilit în primul rând de a organiza secţii de votare în sedii mai spaţioase”, a afirmat premierul, citat de psnews.ro
El a insistat că dacă sunt respectate măsurile impuse de autorități, atunci riscul apariției a unor focare de coronavirus ca urmare a alegerilor este minim.
„Eu cred că dacă toţi candidaţii respectă aceste reguli, eu cred că mai degrabă va avea un efect benefic. (…) Dacă ei sunt responsabili, dacă ei respectă regulile, la rândul lor ei or să fie un exemplu pentru susţinătorii lor şi cred că poate să crească inclusiv gradul de conformare a oamenilor la regulile de protecţie dacă îşi văd toţi candidaţii respectând aceste reguli. (…) Din punctul meu de vedere, dacă se respectă aceste reguli, riscul de transmitere a virusului în cursul campaniei şi în cursul procesului electoral este foarte mic”, a afirmat primul ministru.
O problemă ce trebuie rezolvată de către autorități este cea a stabilirii felului în care alegătorii pot fi identificați în ziua votului dacă poartă mască de protecție.
„Este principala problemă în ceea ce priveşte… Încă ne gândim cum soluţionăm această problemă (identificarea alegătorilor – n.r.)”, a mai spus Orban.
Starea de alertă poate fi prelungită de către guvern fără a fi nevoie de o aprobare a Parlamentului, iar, în cazul în care moțiunea de cenzură a PSD va trece, Ludovic Orban tot poate prelungi starea de alertă ca prim-ministru interimar până la instalarea unui nou guvern.