Doi profesori, Alexandru Gîdăr şi Nicolae Giugea, care de zeci de ani construiesc caractere şi oameni, vor acum să reconstruiască judeţul Dolj şi oraşul Craiova.
Între 1992 şi 2019, populaţia Doljului a scăzut cu aproape 85.000 de persoane, adică cu circa 11%. La începutul anilor `90, judeţul nostru avea 771.607 de locuitori. Acum, numărul lor a scăzut la 687.186. Dacă facem o comparaţie, populaţia judeţului Cluj a înregistrat, în aceeaşi perioadă, o creştere de la 733.988 persoane la 734.168 persoane.
Concret, dacă Doljul avea cu aproape 40.000 mai mulţi locuitori decât Clujul în urmă cu 18 ani, a ajuns azi să aibă mai puţin cu aproape 50.000 de locuitori. Aceste cifre nu sunt altceva decât ilustrarea unui celebru dicton care spune: „Din Craiova se pleacă, în Craiova nu se vine”.
Doljul şi municipiul Craiova trebuie să schimbe direcţia pe 27 septembrie, pentru ca dintr-o zonă neatractivă, ocolită, din care se pleacă, să devină una dintre zonele „magnet” ale României.
De 30 de ani suntem o zonă ştearsă, fără viziune şi fără direcţie, iar acest lucru trebuie să se schimbe!
Pentru acestea este nevoie de administraţii judeţeană şi municipală cu viziune, care să pună oamenii în centrul proiectelor de dezvoltare. Aşa va începe ascensiunea Doljului şi a Craiovei! Păstrăm ce s-a făcut bun, reconstruim ce s-a stricat, îndreptăm unde s-a greşit şi demonstrăm că nu suntem mai prejos decât Clujul sau Timişul. Dimpotrivă!
Alexandru Gîdăr este profesor de istorie şi a lucrat ca expert sau manager de proiect într-o serie de proiecte europene din domeniul educaţiei şi în mai multe rânduri a îndeplinit funcţii de conducere în învăţământ şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj.
Nicolae Giugea este profesor universitar la Facultatea de Horticultură a Universităţii din Craiova şi are o bogată experienţă universitară, dar şi administrativă, fiind prefect, secretar de stat şi preşedinte ADS.
Ce îi apropie pe cei doi este pasiunea pentru lucrul cu tinerii şi credinţa că educaţia este şansa unei regiuni pentru a se dezvolta. De aceea, colaborarea dintre cei doi se poate concretiza într-o colaborare eficientă între Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului Craiova. Pentru că este nevoie de conjugarea eforturilor celor două instituţii, dacă vrem să scoatem zona din sărăcie şi subdezvoltare.
La fel ca şi preşedintele Iohannis, din calitatea de dascăl, Alexandru Gîdăr şi Nicolae Giugea au făcut pasul spre administraţie din dorinţa de a îndrepta lucrurile. Suntem într-o zonă cu potenţial, dar care nu este atractivă, din moment ce tot mai mulţi dintre tinerii noştri aleg să plece fie în alte oraşe mari din ţară, fie în alte ţări. Proiectele lor pentru judeţul Dolj şi pentru municipiul Craiova au susţinerea Guvernului PNL, pentru a putea trece imediat de la discuţii la acţiune.
Mergem în alte zone din ţară unde lucrurile se mişcă şi ne doare când vedem că la noi totul stagnează. Şi pe bună dreptate, de fiecare dată ne întrebăm de ce se poate la Cluj, la Braşov, la Bihor, la Timiş? Şi de ce nu se poate şi la noi, pentru că şi Doljul are un potenţial cel puţin la fel de mare ca cel din zonele dezvoltate, dacă nu chiar mai mare – avem resurse, avem oameni, avem o universitate? Răspunsul este foarte simplu: pentru că acolo este o administraţie liberală de ani de zile.
Cu sprijinul oamenilor din Craiova, din judeţul Dolj, avem încredere că putem îndrepta lucrurile aici, la noi acasă!
Comandat de PNL Dolj, executat de SC Inter Regional Management SRL, cod AEP 21200012.