Investiția de reabilitare a Bulevardului Dunării din Drobeta Turnu Severin se apropie de final, anunță primarul Marius Screciu. În prezent se lucrează în zona gării.
Artera unde se desfășoară lucrările deservește accesul către trei obiective importante, respectiv Uzina de vagoane, Portul Drobeta și Gară și este intens tranzitată de turiștii care ajung în oraș.
„Ne apropiem de finalizarea investiției de reabilitare a Bulevardului Dunării, unde am solicitat constructorului să urgenteze lucrările, pentru a relua circulația în această zonă cu trafic ridicat”, a transmis primarul Severinului.
În prezent se lucrează în zona gării și, în paralel, s-a demarat reabilitarea străzii Portului, pentru a închide astfel modernizarea infrastructurii rutiere din zona centrală a Severinului.
Lucrările sunt efectuate în baza unui contract în valoare de 11.610.866,64 lei, ce mai cuprinde investiții și pe străzile Walter Mărăcineanu, Teodor Costescu și I. G. Bibicescu.