joi, noiembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Ionuț Barbu, candidatul PSD pentru Primăria Cerăt: „Am investit în educație pentru că orice copil educat este un câștig pentru societate”

Ionuț Barbu candidează pentru un nou mandat la Primăria Cerăt. Candidatul a primit încrederea cetățenilor din comună pentru două mandate deja și este convins că o să-l obțină și pe al treilea. Pe lângă tot ceea ce a realizat în comună, ceea ce îl face să fie încrezător în sine este faptul că întotdeauna a fost apropiat de oameni.
În ultimul mandat, primarul din Cerăt a reușit să atragă fonduri europene și să implementeze, astfel, numeroase proiecte:
„În ultimii 4 ani de zile pe lângă fondurile proprii, am reușit să atragem și fonduri europene și să implementăm o serie de proiecte care au venit în sprijinul comunității noastre. Când spun acest lucru mă refer la proiectul „Doar împreună putem reuși”. În cadrul acestui proiect s-au derulat mai multe activități, cum ar fi cursuri de formare profesională recunoscute în spațiul european. Prin aceste cursuri locuitorii comunei Cerăt pot să își găsească un loc de muncă mai ușor.


De asemenea, am reușit să înființăm programul „After School” la Școala Gimnazială din Cerăt, unde avem aproape 180 de copii înscriși care primesc masă caldă în fiecare zi și 200 lei în fiecare lună. Tot în cadrul acestui proiect am acordat 19 granturi cu valoare de 25 mii euro, ca tinerii antreprenori din localitatea noastră să își poată dezvolta o afacere. Au fost finanțate afaceri în domeniul non-agricol, cum ar fi: service auto, salon de înfrumusețare, patiserie, brutărie, care au creat în jur de 90 de locuri de muncă. Acum suntem în perioada de licitație pentru reabilitarea a 36 de locuințe care vor primi o sumă de până la 10 mii euro.
Tot cu fonduri europene am reușit să cumpărăm o serie de utilaje, cum ar fi buldoexcavator lamă, încât să ne putem organiza singuri în sezonul rece”.
Educația și sănătatea cetățenilor s-au aflat mereu pe lista de priorități a primarului, astfel că unele proiecte în acest sens au fost finanțate și din fonduri de la bugetul local.
„Din fonduri proprii am reușit să ne ocupăm de sănătate, mai ales având în vedere problemele de la nivel mondial. Am reușit în 2018 să construim un dispensar nou și să îl dotăm pentru ca cei 2 medici de familie să își poată desfășura activitatea în condiții europene. Mai important decât atât este faptul că locuitorii comunei Cerăt pot beneficia de sprijin din partea dumnealor. De asemenea, foarte important, am investit în educație pentru că orice copil educat este un câștig pentru societate. Am început anul trecut tot din fonduri proprii să investim în Școala Gimnazială Nr 2. Am reabilitat în totalitate acest local și l-am dotat cu mobilier și tot ce este necesar încât copiii și părinții vor avea o mare bucurie când va începe anul școlar”, spune primarul.
Nici ecologizarea comunei și infrastructura stradală nu au fost uitate de edil:
„Am reușit să fim membri în cadrul Master planului Eco Dolj și să implementăm sistemul de colectare a deșeurilor în comuna noastră. Cetățenii colaborează foarte bine și consider că este un lucru foarte bun pentru că se strâng tone de gunoi, iar în acest moment mergem pe direcția bună. Comisia Europeană ne penaliza în fiecare an, ca țară, pentru că nu reușeam să colectăm deșeurile.
De asemenea, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală am reușit să asfaltăm mai multe străzi importante din comună, artere circulate. Nu ne vom opri aici pentru că avem în continuare proiecte depuse la Ministerul Dezvoltării Regionale. Străzile sunt asfaltate în proporție de 40% și ne-am oprit momentan pentru că urmează să demarăm proiectul pentru apă și canalizare. S-au alocat aproximativ 9 milioane de euro din fonduri europene, știu că toată lumea așteaptă acest proiect și pot spune că este un proiect de suflet la care am muncit foarte mult împreună cu echipa mea. Totodată, dorim să aducem gazele în comună cât mai curând, având în vedere că a ajuns conducta până la Segarcea”.

Candidatul nu vrea să se oprească aici cu proiectele și speră ca în acest fel să atragă cât mai mulți investitori care să creeze mai multe locuri de muncă:
„Avem la CNI (Compania Națională de Investiții) depus un proiect pentru reabilitarea și modernizarea Căminului Cultural și urmează să înceapă licitația și lucrările. Nu am neglijat nici tinerii și sportul, avem echipa de fotbal înscrisă în liga a IV-a și am avut rezultate foarte bune în sezonul trecut, ne-am clasat pe locul 7, dar din cauza pandemiei s-a sistat activitatea.
Beneficiind de toate aceste investiții, sperăm să atragem cât mai mulți investitori pe raza localității, care vor avea parte de tot sprijinul autorităților locale pentru a crea mai multe locuri de muncă”.
Ionuț Barbu este convins că oamenii vor avea în continuare încredere în el: „Sunt primar din 2012. Ce mă caracterizează pe mine este faptul că întotdeauna am fost apropiat de oameni. Le mulțumesc ca mi-au acordat încrederea și votul să fiu primarul lor 8 ani de zile și sunt convins că vor avea în continuare încredere și voi rămâne alături de dumnealor”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica