Meteorologii au emis luni două avertizări, cod galben şi cod portocaliu de vreme instabilă. Cea mai mare parte a ţării va fi afectată de furtuni şi grindină, începând de la prânz.
Astfel, începând cu ora 10.00, meteorologii au instituit cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil până marţi noapte la ora 23.00.
În intervalul menţionat, în sud-vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe spaţii mici grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.
Totodată, în intervalul 24 august, ora 12:00 – 24 august, ora 23:00, Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată cu căderi de cantităţi de apă însemnate.
În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a Moldovei şi Transilvaniei, nordul Olteniei, Carpaţii Meridionali şi Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi 30…40 l/mp şi, pe arii restrânse, 50…70 l/mp.