miercuri, octombrie 30, 2024

Ultima ora

Sport

Cristinel Urtilă, candidatul PSD pentru primăria Bârca: „Primar nu ești doar pentru 8 ore, primar ești 24 din 24!”

Cristinel Urtilă și-a depus candidatura pentru încă un mandat la Primăria Bârca. Tânărul politician a stat în fruntea comunei din anul 2016, perioadă în care a reușit, împreună cu echipa pe care o conduce, să atragă fonduri europene ce au ajutat la dezvoltarea comunității. Tinerii au fost principalii beneficiari, dar și familiile acestora.
„Cred că cea mai importantă realizare a primăriei în timpul mandatului meu a fost atragerea de fonduri europene. Prin Programul Operațional Capital Uman am atras un proiect cu o valoare de 4,5 milioane de euro. Acesta se adresează persoanelor marginalizate și nu numai: s-a derulat pe perioada a trei ani, din 2017 până în 2020. Este un proiect complex, prin care am reușit să oferim after-school pentru un număr de aproximativ 200 de copii. Ei își făceau temele și li se oferea o masă caldă la Liceul Teoretic Adrian Păunescu. În acest timp, părinții puteau merge la serviciu. Dacă cei mici aveau prezență de peste 80% la cursuri, părinții primeau o anumită sumă de bani. Astfel, am reușit să reducem abandonul școlar și să creștem gradul de integrare în comunitate. Părinților le-am oferit consiliere și le-am găsit locuri de muncă. Am reușit să angajăm peste 200 de persoane. Am oferit cursuri de formare persoanelor care nu aveau o calificare”, spune Cristinel Urtilă.
Edilul din comuna doljeană Bârca spune că învățământul a primit o atenție deosebită din partea autorităților locale: „Ne-am ocupat de reabilitarea caselor, de montarea unor panouri fotovoltaice. Tot din fonduri europene am reușit să achiziționăm o autospecială de stins incendii. Am atras fonduri și printr-un program de dezvoltare locală. Am dat o importanță deosebită învățământului și am luat peste un milion de euro pentru ridicarea unei noi clădiri a liceului. Acum suntem într-un stadiu avansat de execuție. Se lucrează intens”. Totodată, investiții au fost făcute și din bugetul local: „Am demarat construcția unui pod peste râul Deznățui și sper ca în această toamnă să fie finalizat. Am reușit să asfaltăm o parte de drum ce face legătura între Bârca și Bistreț”.
Cristinel Urtilă se simte apropiat de oamenii din comună, pe care a încercat să-i ajute de fiecare dată când au avut nevoie. Primarul spune că are planuri mari pentru următorul mandat: „Cred că cetățenii m-au perceput drept un om prietenos. Problemele oamenilor ce au cerut ajutorul primăriei s-au rezolvat în cel mai scurt timp, unele chiar pe loc. Am încercat să fim cât mai eficienți. Planurile mele pentru următorul mandat sunt mari. Sper să primesc încrederea oamenilor pentru încă 4 ani. Avem proiecte de terminat și proiecte pentru viitor. Neapărat trebuie să asfaltăm drumurile limitrofe din comună, pentru că noi avem apă și canal în toată comuna. Acum apare o oportunitate importantă. La granița dintre Segarcea și Cerăt a ajuns conducta de gaze și pe o rază de 25 de km putem face proiecte în asociere cu vecinii sau singuri. Putem face o asociere pentru a accesa proiectul în valoare de 25 de milioane de euro. Ar fi un pas important și normal pentru a avea întreg pachetul de servicii. Vreau să mai facem o sală de sport”.
Tânărul candidat spune că nu e ușor să ai responsabilitățile unui primar și explică de ce: „Cine crede că munca de primar este o muncă ușoară, eu îi spun că nu este așa. Necesită efort susținut pentru îndeplinirea obiectivelor. Primar nu ești doar pentru 8 ore, primar ești 24 din 24, pentru că problemele ce apar în decursul unei zile trebuie rezolvate în cel mai scurt timp. Dacă nu faci așa, înseamnă că nu ești implicat.
Cristinel Urtilă a avut un mesaj pentru alegătorii lui, pentru fiecare cetățean din comuna doljeană Bârca: „Pentru că trecem printr-o perioadă dificilă, le doresc tuturor alegătorilor sănătate multă, să trecem cu bine peste această peroadă. Îi aștept la vot și le cer să mă voteze pe mine și consiliul local pentru a obține majoritatea și pentru a duce la bun sfârșit proiectele pe care ni le propunem”.

Politica