Nouă ofițeri de poliție, absolvenți ai Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza, și-au început activitatea la Inspectoratul de Poliție Județean Olt.
Prin dispoziția inspectorului șef al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, cei nouă absolvenți au fost avansați profesional, patru dintre aceștia fiind avansați la gradul de inspector de poliție, iar cinci la gradul profesional de subinspector de poliție.
„Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Olt le urează ofițerilor succes în activitatea profesională și putere de muncă, având convingerea că vor soluționa problemele întâmpinate”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Ofițerii își vor desfășura activitatea în structurile de ordine publică, poliție economică, criminalistică, resurse umane și cabinet.