Liga Națională de Baschet Masculin reîncepe cu întârziere

Anghel Catalin

Tragerea la sorți pentru sezonul 2020/2021 a Ligii Naționale de Baschet Masculin a fost amânată. Decizia a fost luată în urma unei ședințe și, din câte se pare, formatul campionatului pentru stagiunea următoare nu a fost stabilit cu exactitate.

Potrivit baschet.ro, s-a decis ca Liga Națională de Baschet Masculin să nu înceapă mai devreme de luna noiembrie a acestui an. Un lucru cert este acela că echipele își doresc un format cu etape săptămânale, nu cu bule organizate sub forma de turnee.

În sezonul viitor, Cupa României se va desfășura sub forma a două turnee, primul preliminar și cel de al doilea sub forma unui Final 8, iar, potrivit sursei citate, cluburile au fost de acord însă cu un nou format. 

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol